Regulile celor mari

Intotdeauna m-a speriat "joaca de-a oamenii mari". Si ma agaseaza si acum.
Trebuie sa astepti un raspuns? Nu-l ceri pur si simplu, astepti pina celalalt, desi il are, considera ca nu e nici prea devreme nici prea tirziu sa ti-l dea. Daca il ceri pari prea grabit si asta suna suspect. Crescind, am invatat sa ne negociem emotiile, sa ne aminam afectele, sa nu ne spunem gindurile, si asta, in termenii oamenilor mari, se numeste diplomatie.

Cum se face ca niciunul dintre oamenii astia mari, care amina raspunsuri ca sa nu comunice impresii gresite, nu cred ca e lipsit de diplomatie sa faca dragoste cind le vine sa faca dragoste, spun ce simt in momentul in care simt, cer raspunsuri cind cel iubit nu raspunde la fel... Cred ca asta e celebra "separatie chirurgicala a vietii personale de cea profesionala" de care eu una am ris intotdeauna.

Anume, in viata profesionala suntem ipocriti, impostori si jucam teatru si asta e ok. Asa sunt regulile de business, fara care, nu-i asa, nu suntem reali profesionisti. Ma suna cineva sa imi ceara o intrilnire miine si stiu ca nu am nimic programat? Imi cer scuze, trebuie sa imi consult agenda... nu, nu pot la ora x, sa ne vedem la x+1,3. Daca spui da, sa ne vedem la ora x comunici, se vede, o imagine gresita, cum ar fi aceea ca esti disponibil oricind si asta in lumea asta nu e bine.... Pe tipul asta de intrebari s-au scris tomuri intregi, exista oameni care iti citesc gesturile spontane, comportamentul onest si cu sufletul in palme e amenintator si suspect.

Daca asta e lumea oamenilor mari, fie-mi iertat, vreau sa ramin un retardat in marea lume a businessului international.