Sunday, July 29, 2007
Regulile celor mari
Trebuie sa astepti un raspuns? Nu-l ceri pur si simplu, astepti pina celalalt, desi il are, considera ca nu e nici prea devreme nici prea tirziu sa ti-l dea. Daca il ceri pari prea grabit si asta suna suspect. Crescind, am invatat sa ne negociem emotiile, sa ne aminam afectele, sa nu ne spunem gindurile, si asta, in termenii oamenilor mari, se numeste diplomatie.
Cum se face ca niciunul dintre oamenii astia mari, care amina raspunsuri ca sa nu comunice impresii gresite, nu cred ca e lipsit de diplomatie sa faca dragoste cind le vine sa faca dragoste, spun ce simt in momentul in care simt, cer raspunsuri cind cel iubit nu raspunde la fel... Cred ca asta e celebra "separatie chirurgicala a vietii personale de cea profesionala" de care eu una am ris intotdeauna.
Anume, in viata profesionala suntem ipocriti, impostori si jucam teatru si asta e ok. Asa sunt regulile de business, fara care, nu-i asa, nu suntem reali profesionisti. Ma suna cineva sa imi ceara o intrilnire miine si stiu ca nu am nimic programat? Imi cer scuze, trebuie sa imi consult agenda... nu, nu pot la ora x, sa ne vedem la x+1,3. Daca spui da, sa ne vedem la ora x comunici, se vede, o imagine gresita, cum ar fi aceea ca esti disponibil oricind si asta in lumea asta nu e bine.... Pe tipul asta de intrebari s-au scris tomuri intregi, exista oameni care iti citesc gesturile spontane, comportamentul onest si cu sufletul in palme e amenintator si suspect.
Daca asta e lumea oamenilor mari, fie-mi iertat, vreau sa ramin un retardat in marea lume a businessului international.
Tuesday, July 24, 2007
fara Virgil azi
inhibitia insa de a fi fost prea obvious in postul precedent ma face sa imi iau un timp de gindire pina la publicarea episoadelor viitoare. promit, voi reveni.
Virgil e doar unul dintre personajele care, in forma ne-tunata, mi-au mobilat existenta. daca insa imi veti putea citi viata cu un singur search pe google, voi avea o problema.
asa ca ma retrag nitel din subiectul Virgil, de teama ca cei 5 cititori ai blogului meu imi vor fi stiind deja unele mici secrete.
Tuesday, June 19, 2007
Virgil era un baiat bun
Virgil avea o casa de discuri, era a lui si a soatei. Cu soata se tinea bine, mai ales ca venise la pachet cu oarece asigurari ale viitoarei bunastari.
Casa de discuri crescuse. Nu era free-lancerita cu perspective care sa nu treaca pe acolo. Toate interesate, cum altfel, de o frumoasa cariera intr-o companie de succes. Unele chiar si de farmecul personal al lui Virgil. Virgil nu se putea manifesta decit in spatele usilor inchise. In spatele usilor inchise era galant, sigur, sarmant si spiritual. In fata usii, a usii soatei, mai cu seama, era nesigur si incurcat. Toate fetele din casa de discuri vazusera spatele usii inchise, deci si pe Virgil cel galant. Si toate suspinau de mila lui, ca traieste o viata dull, si uite ce om bun e el...
Mitul lui Ceausescu, om bun, pacat ca se-nsurase cu ea, care era o scorpie, ajunsese sin in casa de discuri.
(va urma)
Thursday, June 14, 2007
butonul de avarie
e ca si cum o constiinta suprema a traficului s-ar fi gindit ca pentru toate problemele soferilor trebuie sa aiba o solutie si a inventat.... luminile de avarie. ele sunt scuza pentru mii de nesimtiti care parcheaza pe a doua banda exact in fata intrarii in magazinul in care avea treaba, e scuza perfecta daca parchezi pe trecerea de pietoni si multe alte timpenii pe care le fac vajnicii cetateni care urla pe toate forumurile ca suntem o tara de tarani necivilizati care nu stiu sa se comporte... tot ei sunt aia care vor institutii care sa functioneze, tot ei sunt cei care tipa ca lucrurile nu se intimpla repede aici.
si tot ei sunt cei care spun ca.... am sa respect regulile cind toti ceilalti or sa se respecte. uf, eu zic sa vina cineva sa dea startul de cind sa nu mai apasam butonul de avarie.
Thursday, May 31, 2007
exista viata dupa mac book?
pai... mie nu-mi trebuie un mac, vreau mac pt ca e o marca exclusivista, pt ca arata extrem de fun, pt ca e altfel, pentru ca e alb, pentru ca niciunul dintre oamenii pe care ii am prin preajma zilnic nu folosesc un mac, asta facindu-ma firesc mult mai speciala, dar cam atit. nu stiu sa judec un computer dupa performante, mie imi trebuie in mod efectiv 10% din facilitatile pe care le are un computer. si atunci... de ce mac book.
decizie finala de care sunt mindra: o sa fie pc, pt ca inca citiva ani pina il schimb sa traiesc cu frustrarea ca nu mi-am luat mac, sau sa am macar citiva ani in care sa ma urasc pentru ca nu am stiut sa fac o lista coerenta de motive pentru care VREAU mac.
pina la urmatorul mac, sa fie pc!
Wednesday, May 30, 2007
N-ai forum, n-au cvorum
La mine pe scara a aparut insa ieri un anunt interesant: adunarea locatarilor din spatele blocului s-a aminat din lipsa de forum. Si ma gindeam ca suna atit de bine incit vreau sa comentez. Mi-as dori fireste ca la noi pe scara sa fie un forum. Unul virtual sau, daca se poate muta in spatele blocului, un forum real. Cui nu i-ar placea sa stea in spatele unui forum roman.... ma gindesc.
Un forum la noi pe scara ar fi dragut, avind in vedere antecedentele securiste ale vecinilor mei mai vechi si preocuparile celor mai noi. Avem, afara de vecinii care stiu tot despre toti despre care am mai povestit, undeva de la 4 la 12 italieni care stau in apartamentul vecin. Viata lor e ca un blog: o usa perpetuu deschisa, in general stim cam ce cinta, ce gatesc si ce vorbesc fara sa facem eforturi... Pentru restul vecinilor mei, carora le place sa afle lucruri, oferirea vietii pe tava in modul asta cred ca nu e prea incintatoare. D'aia zic, daca simbata viitoare se intruneste cvorum, as vrea sa se faca un forum la noi pe scara.
Tuesday, May 22, 2007
stiri dintr-o rapire
ieri am pus pentru prima data in ultimele luni mina pe o carte fara sa adorm instantaneu cu ea in mina, ceea ce ma face sa cred ca incep sa ma recuperez. am restante de somn in ultimele luni de cite 3-4 ore pe noapte, ceea ce face o suma impresionanta de recuperat... dar sunt ok ca am cunoscut oameni extraordinari, ca am invatat inca o data ca pt a tine o sala de 300 de oameni nu-ti trebe musai atitudine scortoasa si costum armani, ceea ce romanii n-or sa inteleaga repede.... pacat.
am sa postez, pentru a cita oara promit, poze.
si voi scrie, din nou promit, pe blog, pina la urmatoarea cauza careia imi voi imprumuta neconditionat existenta.
Wednesday, February 14, 2007
stiu ce veti face diseara
acesta e si motivul pt care imi place de mor ziua de 14 februarie, apoi, pe rind - zilele de 1 si 8 martie si ziua mea. atunci e musai sa fim speciali, si in unele din zilele alea eu una chiar nu ma simt speciala. e interesant cit de usor putem fi dresati sa cumparam flori, inimioare si diverse gadget-uri de sezon. si atunci ne miram ca prind manelele si gigi, cind simpla repetare obsesiva a frazelor de genul "love is in the air" daca nu cumva "baga-i o valentina" ne fac sa ne comportam, impreuna cu tot globul, ca o armata de mite in calduri.
parerea mea'
Monday, February 5, 2007
recycle bin
Vin dupa o perioada in care am citit numai siropele sau carticele dupa care se fac linistit filme de genul celor care mie imi plac de mor - comediile romantice. Anume Ex-ii anonimi si ...Si daca e adevarat. Reteta e simpla: ea se stie cu el de-o viata sau, dupa caz, se intilneste cu el intr-o situatie relativ incerta - e o lunga perioada in care se au ca soarecele cu pisica sau, in unele, se ignora, ocupati fiind cu alte mici aventuri inclusiv romantice, in general el e cel care se prinde ca de fapt ea e the one, mai urmeaza o scurta perioada dedicata asaltului final si, surpriza, in ultimele 10 pagini se intimpla ca el si ea se intilnesc si gata, evident ca eu cred ca traiesc fericiti pina la adinci batrinete. Insa, desi am vazut intii filmul, "...Si daca e adevarat" mi s-a parut ca pina si mie imi sfideaza inteligenta, si inteligenta mea de obicei nu e sfidata de multe chestii. Ce e si mai interesant e ca citesc pe web ca din cartea asta numai in Franta s-au vindut 2 mil ex. Mai mult la un moment dat decit da Vinci Code, ceea ce mi se pare remarcabil.
Incerc sa sumarizez de ce, si am sa detaliez prin alte corp al unei tipe in coma care locuise in apartamentul in care el sta acum. Apoi mai e o poveste siropoasa cu imaginea lui materna, mama care murise de cancer cind el avea 10 ani, mama care ii presara intreaga existenta cu bilete lasate cind pare-se stia ca are cancer si el, copil, nu stia, dar ea, mama, se ocupase de toate. Plus ca mama moare cit el, copilul, dormea, fara ca in ziua dinainte sa fi fost cumva diferita. Asta si o relatie idilica, cu mama care-l invata mirosurile florilor, formele frunzelor, e absolut incredibila. El, copil de 10 ani nu plinge cind moare mama decit in seara de dupa, pe afara, si dupa aia inchide casa si pleaca prin lume pentru a reveni doar cind se sinte pregatit, intimpinat, cum altfel, de bilete. In fine, la urma ea fireste se trezeste din coma si ei se intilnesc si in corpore, unii dintre ei, si continuarea urmeaza sa fie intr-o alta carte pe care, cum altfel, o s-o citesc. Uf, nu mi-e clar de ce am citit-o si banui ca doar calitatea mea de recycle bin relativ la lectura e explicatia.
Wednesday, January 31, 2007
opis
Bine, datorita tot ei m-am tuns prima data extrem de scurt - aveam cozi lungi si m-a tras intr-o zi de ele infiorator de tare. Tot datorita ei nu aveam penar - obisnuia sa arunce cu penarele unora in capetele altora, si tot datorita ei am si azi o retinere instinctiva fata de editiile hardcover - preferindu-le mereu pe cele paperback - intre a lua un manual hardcover si unul paperback in cap e o mare diferenta, fostii elevi ai drei B trebuie sa stie ce zic. Datorita ei (datorita, multumita, gratie) socializam zilnic cu colegii de la clasa vecina care aveau romana inaintea noastra - bate Boros azi?
Dar ei ii datorez ca stiu cuvinte multe... ca inca stiu timpurile verbelor, acordul in gen nr si caz si altele asemenea. La fel cum lui Nae saracul trebuie sa-i multumesc (cred ca acum le preda mate celor de la mate-fizica in purgatoriu) ca inca mai stiu sa desenez semnul intgralei, sa fac grafice la functii simple si sa calculez matrici (banui ca si asta ar trebui sa uit, ca si tehnologia bubble jet).
uau. peste un timp astea vor fi folosite la un muzeu, va dati seama, Gabi si mentorii ei spirituali. :))
Monday, January 29, 2007
dezambiguizare
Ma gindesc ca de cind am mutat blogul nu stiu nici da posez poze, necum filmuletze, pentru ca efectiv nu am avut rabdarea sa citesc regulile de postare. Si nici vreme.
Mi-am amintit aseara de niste oameni despre care nu am mai gfindit macar de cel putin un an: functionarii din Ministerul Culturii. Pe vremea cind lucram la RAO trebuia sa duc mai des sau mai rar cite o hirtie sau cite o lista sau vreo documentatie la ministerul cu pricina. Imi placea sa merg acolo, unu pentru ca aveau o priveliste senzationala catre lac si apoi pentru ca la bufetul de incinta se gaseau niste tarte cu fructe la fel de senzationale ca si privelistea. Ce insa era sarea si piperul oricarei vizite acolo erau oamenii cu care vorbeam. Imi mai amintesc de Marilena Guga-Romanul. Daca Ministerul Cultrurii ar fi fost aprozar, sigur era omul potrivit pe post. Insa ea era un individ profund ilogic si agramat cu aspect de crucisator sau mai degraba de stabilopod care, culmea, avea in responsabilitati cultura scrisa. Multumita doamnei Guga-Romanul, standul Romaniei la Frankfurt excludea mai tot timpul multe dintre lucrarile editoriale remarcabile, dar cuprindea mereu niste seem-to-be carti tiparite pe niste hirtie indoielnica in tiraj de 50-100 de bucati si transportate cu sacosa de directorul editurii care facea de toate catre cele 5 librarii care inca le difuzau, una dintre ele fiind, inevitabil, Sadoveanu. De fapt doamna Guga era un fel de Libraria Sadoveanu a Ministerului Culturii, singura problema fiind ca inclusiv cei tineri, care ar fi putut fi altfel, erau aidoma ei. Un personaj absolut remarcabil si unicul motiv pentru care inca mai mergeam la Minister si minata de alta motivatie decit nenorocitele de tarte cu fructe era (pt ca inteleg ca a decis sa nu mai fie acolo) dna Stoian. Victoria Stoian. Un personaj care arata cu 10 ani mai in virsta decit de fapt era si gindea cu 20 in urma, mai exact nu avea pic de incetineala, de inchistarea sau de laissez-faire-ul institutiei din care iesea din 10 in 10 minute sa fumeze. Un personaj pe care, daca as avea nitel mai mult talent, l-as face in sine personaj de carte, eu insa, cum bine zicea un prieten, nu pot scrie bine decit autobiografic. Ea insa ar merita efortul. Poate dupa ce voi face oarece progrese cu scrisul am sa incerc sa o surprind, daca nu intr-o proza, macar intr-o poza... Ea e in capul meu asociata nu numai termenului, ci cuvintului intelectual. Afara ca e un spirit absolut enciclopedic, prea zapacit insa sa pozitioneze tot ce stie intr-un sistem doct, ea e cea care intr-o zi, cu ocazia sarbatoririi unei biblioteci (cea din Timisoara cred) mi-a zis "Gabi, eu nu sunt intelectual, sunt doar absolvent de studii superioare". Uite dezambiguizarea, ca de acolo pornisem.
yadda-yadda
Din nou am trecut peste week-end si nu am postat pozele pe care tot promit ca le postez. Iertare! poate week-endul viitor va fi mai generos cu mine si v avea mai mult de 48 de ore, muuuuuuuuuuult mai mult decit 48 de ore.
M-am bucurat simbata cind am auzit ca filmul lui Florin (Lazarescu), fostul meu coleg pe Polirom (al carui autograf nu-l am decit electronic, si taman mi-am dat seama ca eposibil sa am nevoie de el, autograful) a cistigat festivalul Sundance. Excelent, asta, alaturi de celelalte premii, il califica pentru Oscar. (http://www.supliment.polirom.ro/, aici pooate fi vazut filmul). Uau, tocmai e posibil sa am de ce ma uita la Oscaruri.
M-am mai bucurat si ca a doua carte pentru care am facut-o un pic pe agentul literar tocmai va sa apara la Polirom (am citit asta aici http://www.polirom.ro/noutati.cgi?class=pregatire, e cartea lui Lorin - Lorgean. Am citit-o inainte de a aparea si mi-a placut. Nu stiu de ce ma comport aproape matern cu cartea asta, in fond nu am niciun merit in aparitia ei, daca nu mediam eu aceasta aparitie, cu siguranta altii o publicau).
Si nu stiu ce psihic am sa fiu atit de mindra de succesele cunoscutiolor mei. In visele mele urite ii sun pe unii dintre ei si ma trezesc cu replici de genul " cine, Gabi. Gabi who???". Uf, cred ca dezvolt un oarece mic complex de personalitate. Ma consoleaza numai amintirea unui mare adevar scris de Henry James, anune ma oricine poate fi alaturi de cineva in momente grele, dar e nevoie de un caracter mare sa te bucuri de succesele celorlalti.
Iata-ma-s, eu, un mare caracter.
A, tocmai citesc Ex-ii anonimi, mi-a dat o super idee de happening. (da, sunt tot in faza de lecturi vag timpitele, dar vad ca functioneaza)
Revin cu detalii.
Thursday, January 25, 2007
halal blog
Vad miine ce.
Thursday, January 11, 2007
Gindurile trindave ale unui pierde-vara
Wednesday, January 10, 2007
Zece moduri de a-ti aminti zeci de pisici
Cel mai tare in cartierul meu imi place insa ca, in spatele blocurilor, in mahalaua neadusa la nivelul 0 de buldozerele care construiau socialismul e raiul pisicilor negre. Toate sunt curate si bine hranite (deci nu le cistigi usor simpatia, ca celor din fata blocurilor, cu un os de ros), toate sunt frumoase si le gasesti in cele mai incredibile locuri - pe stilpii portilor, la fereastra de la mansarda, catarate sau agatate de iedera de pe o casa, pe cusca ciinelui, iesind lenese de sub masinile parcate pe strada sau lenevind pe capotele lor si pe oriunde nu te mai astepti... sunt zeci de pisici pe fiecare strada, iar locuitorii nu par atinsi de ghinion, ba chiar par cufundati intr-un dolce farniente ca locuitorii padurii de clestar. Mi-as dori ca la un moment dat sa putem sta intr-o casa in cartierul cu pisici, e ca un colt de tirg linistit de provincie teleportat in buricul capitalei europene. Ma gindesc ca spiritul mahalalei va fi usor de re-implantat aici de ndata ce vecinii mei care inca asculta manele vor pleca pe unde i-o mai muta dom' primar odata cu retrocedarea caselor in care stau...
Pisicile din mahalaua din spatele blocului imi aduc aminte de diferenta pe care o simteam ola scoala intre mine, care stateam la bloc, si colegii care stateau la casa. Ei aveau mereu un univers in plus - curtea, univers care le deschidea si un altfel de stil de a gindi. Pisicile din mahala sunt altfel decit pisicile din tomberoane.
Eu deocamdata sunt ca pisicile din tomberon - nu pot decit sa sper sa ajung ca pisicile din mahalaua europeana, le vad atit de des incit simt ca pot sa fiu ca ele.
Monday, January 8, 2007
Salut voios de european!
Hei, din nou!
(toata lumea ma intreaba de ce nu mai postez pe vechiul blog...motive-s multe, dar iata-ma din nou in blogosfera)
Ma uit de pe 1 ianuarie la tv si ma crucesc - toate posturile tv, ziarele si cam peste tot gasesti stiri extrem de captivante despre cum viata noastra se va schimba radical acu, ca de, suntem cu totii europeni.
Imi aduce aminte de o alta schimbare similara din viata mea cind, vorba cintecului, am jurat cu mina pe drapel... ca am sa fiu pionier fruntas. Si aia a fost o pregatire, si acolo am trecut printr-un proces de pre-aderare, ba am avut chiar un "mentor" care m-a ajutat sa invat ce frumos va fi cind voi fi pionier. Si a venit ziua cu pricina, ne-am aliniat cu totii solemn sub steag, am jurat, mamicile, miscate, au lacrimat, am venit acasa cu cravata rosie de pionier fluturind la git crezind cu taria cu care numai la 8 ani poti crede ca viata mea se schimbase. Dezamagirea mea a fost ca a doua zi, desi eram pregatita ca voi fi alt om, m-am trezit tot greu dimineata, imi uram jobul de a merge dimineata la scoala la fel de mult, si nu crescuse in sufletul meu vreo dorinta de a fi mai buna, de a invata mai bine si alte asemenea, toate declarate in mod solemn cu o zi inainte. Cit despre tara si partid... sincer, nu simteam mai mare responsabilitate.
Si ma gindesc de ce oi fi eu mai europeana acum, dupa 1 ianuarie? Vecinii nostri din mahalaua din spatele blocului isi arunca tot in strada gunoiul, nu cred ca la vara vor face nunta altfel decit tot in cort, si daca astea nu vor fi practici europene asimilate atunci, vor incalca tot absolut inconstient regulile si legile in vigoare. E similar cu noul cod rutier... la 1 zi dupa ce a intrat in vigoare, Bucurestiul avea tot mii de masini care circulau minut de minut pe liniile de tramvai. Se schimbase legea deci...
E o alta lege la care vom gasi portite (pot sa sper ca vor fi mai greu de ocolit?), ca si noul cod fiscal, ca si noul cod rutier, ca si noul regulament de ordine interioara afisat la noi pe scara. In concluzie, pentru noi, cei mai viteji si mai drepti (dintre traci insa), bullshit!
Vom invata insa alte semne, pe strazi vor filfii alte drapele la care nu vom sti nici numarul de stele, necum semnificatia lor, si vom merge inainte, simtindu-ne mai in rind cu lumea, deci mai indreptatiti sa le mincam lebedele ca de, acu-s si lebedele noastre, mai indreptatiti sa ii scuipam in fata ca de, sunt vecinii nostri... si ne permitem, ..tu-i in gura de simpatici!
Gata, voi reveni in curind cu stiri din Europa Mea de la marginea mahalalei din centrul Bucurestiului.