des mensonges

Maestro
Please



Patricia Kaas - Des mensonges en musique
Asculta mai multe audio Muzica »

Des Mensonges En Musique
Vous qui vendez des mots
Des mensonges en musique
Montrez-moi la photo
D'un amour héroique
Montrez-moi comme vous dites
Romantiques et bluesy
Vos chansons mal écrites
Mal chantées mal aimées mal jouées
Moi c'est ma vie
Rien que ce piano là
Des fois ça me suffit
Rien que vous dire
Comme ça
Je vous aime pour la vie
Toujours chanter l'amour
Emouvante plaidoirie
De choisir sans détour
Passion mystère jalousie
Vous qui vendez des mots
Des mensonges en musique
Emmenez-moi en bateau
Ver toutes les Amériques
Prenez-moi dans vos bras
Je vous connais gatsby
Soyez ma tequila
Mon gin-fizz, ma vodka
Mon drambuie
So long baby.
Tiens vous ne m'embrassez pas
Qu'est-ceq ui vous prend chéri
Ce soir je ne vous plais pas
Ah vous aussi
Toujours chanter l'amour
Quelle fatigante comédie
Etre veuve ou velours
Faire la guerre ou la vie

si ce muzica ascult azi

ieri in masina ascultam Grieg si am (re)descoperit liedul lui Solvejg. Mi-am amintit cum il ascultam cu mama de pe disc la nesfirsire pina cind discul se stricase in asemenea hal incit nu mai putea reda Peer Gynt fara sa sara... Apoi a urmat o fixatie comuna cu Imperialul. Dupa aia am avut fixatii diferite, eu si mama, deci discurile au mai rezistat :). Cred ca le mai are si acum, ii mai trebuie doar un pick-up. Se mai gasesc pick-up-uri de cumparat?

cele mai frumoase versuri de dragoste scrise-n romana

Tu ti-ai strecurat cantecul in mine
Intr-o dup-amiaza, cand
Fereastra sufletului zavorata bine
Se deschisese-n vant,
Fara sa stiu ca te aud cantand.

Cantecul tau a umplut cladirea toata,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavanda sonora. Iata,
Au sarit zavoarele
Si manastirea mi-a ramas descuiata.

Si poate ca nu ar fi fost nimic
Daca nu intra sa sape,
Cu cantecul, si degetul tau cel mic,
Care pipaia mierlele pe clape -
Si-ntreaga ta faptura, aproape.

Cu tunetul se prabusira si norii
In incaperea universului inchis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele... Mi-s
Subrede barnele, ca foile florii.

De ce-ai cantat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespartit - in bolti.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieti, eu veneam din morti.

today's the day

Mi se intimpla foarte rar sa implinesc 31 de ani. De fapt, mi s-a-ntimplat o singura data, azi.
Inca incerc sa-mi dau seama de ce trebuie azi sa fie o zi speciala. Pina ma dumiresc, maninc pizza cu colegii si bem si-o bere... si, ca romani ce ne gasim, om mai vedea :)

iata de ce sa fim mindri ca suntem din europa de est

sau de aia:

cum procedam?

nu mi-e clar de ce comportamentele incarcate de tzatzism, agresivitate si mirlaneala ma blocheaza si reduc la stadiul de 3 years old, in loc sa ma enerveze.

teoretic, zic, ar trebui ca la virsta (respectabila) pe care o am, sa pot reactiona fie ca blocato de mirlanisme, fie sa ma pot mirlani similar. dar nu, mie mi se pune eternul nod in git, ma doare-n git pina-mi dau lacrimile, dar nu pot scoate pe gura nimic nasol.

e semnul unei grave incapacitati de adaptare la lucrurile din jur. pentru ca, firesc, in lumea in care m-au trimis ai mei (nu aia pentru care m-au pregatit, pare-se), e mai mare incidenta tzatzismelor masculine si feminine, a poalelor in cap a penibilului.

P.S.(fara nicio legatura cu ce scriemai sus) Special thanks to Luiza (ex Humanitas, actualmente Corint & LEDA). Intotdeauna imi place sa primesc carti cadou, daramite cind cartile-s din cele pe care mi le doresc! Clar, multumesc!

de week-end

mi-am petrecut sfirsitul de saptamina dormind, lenevind, plimbindu-ma pin parc (da, am vazut veverite), psihanalizind-o intens pe blondissima, ale carei comportamente ciudate se reduc (toate) la faptul ca sta in casa cu oameni batrini, e pitica, are picioare strimbe (nu ca as fi remarcat) si, above all, nu are casa.

Ei, cind blondissima va avea casa, ala va fi sfirsitul tuturor ciudateniilor: si atunci unde va fi tot fun-ul plimbarii ei prin parcuri/pe stazi?

michael jackson altfel

ete, ce tare putea fi billie jean:
(no offense, michael)

Din Dilema Veche

"- Adevarul nu se confunda intotdeauna cu dreptatea.
- Unde ai citit asta?
-In toate cartile bune..."

(Faulkner)

Amourette in 3 pasi simpli

Iata, pentru ca ma intreaba lumea ce fredonez eu dimineata la cintecelul de mai jos:

"pour une amourette" digested: el o vede. pentru ea, care ii intindea bratele, decide sa isi schimbe viata, isi intoarce lumea pe dos si crede ca abia a inventat "le ciel bleu". ea pleaca, el ramine-ntre regrete, dar stie ca va veni o zi cind o alta ea va veni si-i va intinde bratele stiind ca el va zice "da"; si poate va dura toata viata.

misto cintec pe care ti-l cinta un om sa te-adoarma cind ai 3 ani :) sau cind esti bolnavioara, te doare degetelul sau urechiusa. sa-ti intre bine-n cap, zic, de parca n-ai avea asta scris in codul genetic, fix in locul cromozomului y.

Scrie genial domnul hobbit:

Nu-mi chem pe nume Îngerul, mi-e teamă…
Să nu se sperie aripile să-şi lase
Să se prefacă-n evantaie de mătase,
Aoreola să mi-o pună-ncet pe rană.
Lui pe ascuns îi place să m-ajute,
Să-mi deie somnul forfotind de vise,
Şi păpădii din mal de şanţuri rupte
Şi verzi şopîrle-n mici pieptare-ncinse,
Stînd amorţite, ca vrăjite parcă,
Pe bolovanii transparenţi şi umezi,
Şi uneori vrea roua să o stoarcă,
Să-mi facă bucurii ce nu te-ncumeţi
Nici tu să mi le dărui, rea copilă,
Ce n-ai cu mine nici un pic de milă…

jur cu mina pe fundita

...ca n-am sa mai vorbesc urit cu oamenii
ca n-am sa mai tip la oameni
ca n-am sa mai fiu isterica
ca n-am sa mai fac bascalie de oameni fara simtul umorului
ca n-am sa mai sufar ca nu am raspuns la toate mailurile din inbox intr-o zi
ca n-am sa mai pierd noptile citind carti din care nu inteleg nimic doar ca sa ajung dimineata mai naucita decit eram seara

cine nu a luat in viata lui diazepam sau prozac sa spuna primul ca nu ma crede.

UPDATE: Nu, Ancuta, nu te las balta :). Fac ce ti-am promis, and then some.

Cintecelul cu tata

pentru ca tot mi-am amintit aseara.
am pus pozele de aseara pe picasa. adica aici: http://picasaweb.google.com/gabibartic/HardRockAxu

mai mult si mai multe alta data. azi n-am niciun chef

digital bullshit

vreau sa merg la un curs decent de public speaking. ma gindesc ca vorbesc saptaminal la copii, sper coerent, am mai dat o prezentare cind si cind si n-am trac... da n-as vrea sa fiu pusa in pozitia de a fi penibila dind o prezentare, cum unii dintre speakerii de azi au fost :(. Sau de a da o prezentare penibila si cu nicio legatura cu motivul ce i-ar reuni pe oamenii din fata mea.

so, multam Ancuta de postul despre parabeni (http://stressymako.wordpress.com/), am inteles doar ca parabeni is no good for us.

feriti-va de parabeni deci.

europa mea goes digital :)

deci iata ca bloggez live de la Digital Marketing Forum.
Bref, nu e nimic nou in perceptii. exista 3 generatii de speakeri: primii sunt digital-scepticii (ce naiba cauta ei aici? Dumnezeule, cum risipesc unii oameni banii: cumpara pachetul de sponsorizare la un eveniment pt care dau o prezentare complet pe linga subiectul pe care ascultatorii il asteapta... si mai sunt si extremely boring). Ceilalti sunt aia medii: tre sa facem advertising pe bannere, pe website. cautam cifre, click-through rate-uri, facem niste spam si-l numim viral... Si numarul 3: medii digitalizate si digitalizante, rame de realitate, sf-uri zic, desi banui ca sf-urile astea or sa functioneze mai repede decit ne asteptam.

sa zic ca am sa revin dupa work-shop-uri? vad ce e dragut si revin.

Un fel de oameni

Iubesc de mor un tip de oameni: pas indraznet, fundul inapoi, bronz uniform (si iarna), bijuterii scinteietoare, miros puternic de parfumuri scumpe. Pocnesc din degete ca si cum lumea intreaga ar fi ospatarul care le aduce vinul. Arata abia scosi din cutie si cind se-mbraca sport. Striga, pretind, asteapta...

Putini oameni stiu sa fie siguri si fermi fara sa fie agasanti. E siguranta care vine din atitudinea "sunt destept si stiu asta". Ca sa nu fii agasant in atitudinea asta mai trebuie sa fi si demonstrat ca esti destept :). Si-s tare putini oamenii astia.

ce blogul meu'

De ce dumnezeu nu pot sa sterg acest loc din net pe care, inutil, l-am ocupat o vreme, crezind c-am sa pot fi constanta in blogareala? (in capul meu vad batalioane de 0 si 1 pe care i-am incolonat si carora - teribil general - nu le dau nicio misiune).

Singurul motiv ar fi frustrarile mele legate de comunicare. Am frustrarea de a nu putea spune unele lucruri unor oameni, si lucrurile alea imi stau in git pina cind gitul ajunge sa ma doara. Si de aia cind le scriu pe aiurea functioneaza (groaznic ce am sa zic) aidoma efectului Placebo. Deci: stiu ca nu zic omului ce am a-i zice, dar scriu, in ideea ca in vreun mod omul ala ajunge sa citeasca, dar nu ma va privi in ochi cit timp ii spun.

PARANTEZA: Am creat in viata mea adrese de mail cu numele unor oameni (intelegeti, adrese de care ei nu au stiut niciodata) doar pentru a avea unde sa le scriu.... Am scris interminabile scrisori mamei, prietenei mele din copilarie care m-a dezamagit o data crunt (iar eu, ca un crestin adevarat, n-am fost vreodata capabila sa o iert), lui tata dupa ce a murit, unor oameni care nu ma descoperisera pe linga ei desi respiram acelasi aer, unor sefi nedrepti, unui coleg scirbos... lui Puf i-am scris pe un blog dupa ce, cotoi batrin si foarte lenes, a murit ca prostul inghetat in fata blocului.

Ce m-ar opri dar sa ii scriu unui om care nu-mi va citi niciodata blogul semi-decedat? Nimic, cred, daca cumva spaima de ridicol. TERMINUS

Am sa aberez insa: intotdeauna am crezut ca sefii mei directi sau indirecti sunt cumva piese fixate de rama puzzle-ului: sigur, avanseaza, ajung sefi si mai mari, preiau alte departamente, dar nu pleaca din puzzle. In general, daca nu am avut o aversiune naturala pentru ideea de supunere pe verticala (chiar si scris suna relativ greu de pus in practica, daramite for real), am trait cu ideea ca sefii trebuie sa existe, dar ca, daca imi fac treaba, ii pot ignora, ba chiar unora le pot placea, cu accesele mele agresive, ironice, auto-ironice, cu apucaturile mele de a ordona universuri dezordonate sau de a lasa dezordonate lucruri de care uit pentru ca, la fel ca-n copilarie, nu aud ce nu-mi place.

Intriga e aici: vine un punct in viata mea (criza mea de 30 de ani) cind zic ca tre sa mai invat lucruri. Ca-s prea mica sa fiu mare, ca n-am inteligenta si diplomatia sa am subordonati care sa noteze in agenda ce zic eu. Purced dar in acest tirziu voiaj initiatic, incep sa asimilez ceea ce mi se adminstreaza parcimonios (lucruri pe care eu, daca le-as sti spune, le-as vomita in secunda 1 oricui ar veni cu un carnet deschis la mine.... da de-aia am fost intotdeauna the sorryest excuse for a boss). Incep sa ma fortez sa gindesc, mai incerc un mic joc, constat ca si creierului meu ii place sa se mai incrunte nitel... si vine stirea, ce naiba, Gabi, nu se mai poate asa, atitea curci in jurul meu ca tine, toate cu ciocurile deschise, cind apuc sa mai maninc daca toata ziua va hranesc pe voi :(. Sigur ca nu ma vad centrul universului nimanui, dar nu mai vreau, is prea batrina sa mai am rabdare sa mai caut, iar, oameni de la care sa mai pot invata, si mai greu, care sa fie dispusi sa dea fara celebrul "eu am urcat in coate pina aici, fa bine si fa la fel".

Altfel, sunt bine. Europa mea e mica-mica, cam cit curtea de prin spatele blocului, in care toata lumea arde ceva just for the fun of it, sau ca sa simtim si noi, cei care locuiesc la bloc, gustul fumului. Ca, nu-i asa, tot e bun afumat la noi, de ce n-ar fi si niste oameni care stau pe-aici prin periferia centrului metropolei? - paranteza, asisderea, inchisa.

Deci multumesc, de-ce-naiba-nu-m-ai-lasat-sa-invat-varianta-curs-intensiv, de-ce-naiba-la-virsta-asta-nu-s-in-stare-sa-invat-singura, sa-ti fie bine si sa ti se intimple lucrurile pe care ti le doresti, and then some. In general ma leg de oameni, ma leg si de cei ce mi-s antipatici, in viata mea n-am fost in stare sa spun unui om "ne oprim aici" - cel mult am mai scris un mail adresat nimanui sau vreo scrisoare in care-mi justificam la nesfirsit deciziile. Dar pentru ca exista atit de putini oameni care mi-s dragi, iata, zic, as vrea sa ne mai ciocnim accidental prin locuri, as fi vrut sa ai timp sa pot sa-ti spun mai multe sau as fi vrut sa te pot uimi vreodata intr-un fel bun.

Pentru ca, zic si io, am si eu momente bune, in care nu-s intimidata, muta si timpa, in care mi-e bine cu oamenii din jur si in care pot fi vesela fara sa fiu zgomotoasa si fortata, cum, din pacate, ca la 12 ani, sunt mai tot timpul, "in toate zilele vietii mele".