Wednesday, January 31, 2007

opis

dupa ce ieri am testat pe un esantion reprezentativ de 10 ca nimeni nu intelege cuvintul opis - afara de un coleg care isi amintea ca parca e ceva din armata si un altul care il revendica a fi de pe vinilurile cu muzica clasica - Sonata pt pian si orchestra OPIS 19 :), am decis ca eu am invatat la alta scoala, sigur. Aveam o profesoara de romana care m-a invatat sa verbalizez ce stiu - domnisoara Boros - afara de isteriile aproape zilnice, spunea uneori cuvinte iar noi trebuia sa le dam sinonime sau sa le explicam in propozitii simple, niciodata sa le punem in context. Sar'na!

Bine, datorita tot ei m-am tuns prima data extrem de scurt - aveam cozi lungi si m-a tras intr-o zi de ele infiorator de tare. Tot datorita ei nu aveam penar - obisnuia sa arunce cu penarele unora in capetele altora, si tot datorita ei am si azi o retinere instinctiva fata de editiile hardcover - preferindu-le mereu pe cele paperback - intre a lua un manual hardcover si unul paperback in cap e o mare diferenta, fostii elevi ai drei B trebuie sa stie ce zic. Datorita ei (datorita, multumita, gratie) socializam zilnic cu colegii de la clasa vecina care aveau romana inaintea noastra - bate Boros azi?

Dar ei ii datorez ca stiu cuvinte multe... ca inca stiu timpurile verbelor, acordul in gen nr si caz si altele asemenea. La fel cum lui Nae saracul trebuie sa-i multumesc (cred ca acum le preda mate celor de la mate-fizica in purgatoriu) ca inca mai stiu sa desenez semnul intgralei, sa fac grafice la functii simple si sa calculez matrici (banui ca si asta ar trebui sa uit, ca si tehnologia bubble jet).

uau. peste un timp astea vor fi folosite la un muzeu, va dati seama, Gabi si mentorii ei spirituali. :))

Monday, January 29, 2007

dezambiguizare

Exista cuvinte care imi plac mult o perioada, si de aseara am o pata cu dezambiguizarea. Imediat dupa dezambigizare imi place papamobil. Cred ca daca ma mai stradui imi mai aduc aminte cuvinte care, intr-o perioada sau alta, m-au fascinat.

Ma gindesc ca de cind am mutat blogul nu stiu nici da posez poze, necum filmuletze, pentru ca efectiv nu am avut rabdarea sa citesc regulile de postare. Si nici vreme.

Mi-am amintit aseara de niste oameni despre care nu am mai gfindit macar de cel putin un an: functionarii din Ministerul Culturii. Pe vremea cind lucram la RAO trebuia sa duc mai des sau mai rar cite o hirtie sau cite o lista sau vreo documentatie la ministerul cu pricina. Imi placea sa merg acolo, unu pentru ca aveau o priveliste senzationala catre lac si apoi pentru ca la bufetul de incinta se gaseau niste tarte cu fructe la fel de senzationale ca si privelistea. Ce insa era sarea si piperul oricarei vizite acolo erau oamenii cu care vorbeam. Imi mai amintesc de Marilena Guga-Romanul. Daca Ministerul Cultrurii ar fi fost aprozar, sigur era omul potrivit pe post. Insa ea era un individ profund ilogic si agramat cu aspect de crucisator sau mai degraba de stabilopod care, culmea, avea in responsabilitati cultura scrisa. Multumita doamnei Guga-Romanul, standul Romaniei la Frankfurt excludea mai tot timpul multe dintre lucrarile editoriale remarcabile, dar cuprindea mereu niste seem-to-be carti tiparite pe niste hirtie indoielnica in tiraj de 50-100 de bucati si transportate cu sacosa de directorul editurii care facea de toate catre cele 5 librarii care inca le difuzau, una dintre ele fiind, inevitabil, Sadoveanu. De fapt doamna Guga era un fel de Libraria Sadoveanu a Ministerului Culturii, singura problema fiind ca inclusiv cei tineri, care ar fi putut fi altfel, erau aidoma ei. Un personaj absolut remarcabil si unicul motiv pentru care inca mai mergeam la Minister si minata de alta motivatie decit nenorocitele de tarte cu fructe era (pt ca inteleg ca a decis sa nu mai fie acolo) dna Stoian. Victoria Stoian. Un personaj care arata cu 10 ani mai in virsta decit de fapt era si gindea cu 20 in urma, mai exact nu avea pic de incetineala, de inchistarea sau de laissez-faire-ul institutiei din care iesea din 10 in 10 minute sa fumeze. Un personaj pe care, daca as avea nitel mai mult talent, l-as face in sine personaj de carte, eu insa, cum bine zicea un prieten, nu pot scrie bine decit autobiografic. Ea insa ar merita efortul. Poate dupa ce voi face oarece progrese cu scrisul am sa incerc sa o surprind, daca nu intr-o proza, macar intr-o poza... Ea e in capul meu asociata nu numai termenului, ci cuvintului intelectual. Afara ca e un spirit absolut enciclopedic, prea zapacit insa sa pozitioneze tot ce stie intr-un sistem doct, ea e cea care intr-o zi, cu ocazia sarbatoririi unei biblioteci (cea din Timisoara cred) mi-a zis "Gabi, eu nu sunt intelectual, sunt doar absolvent de studii superioare". Uite dezambiguizarea, ca de acolo pornisem.

yadda-yadda

(pour les connaisseurs nu explic titlul blogului)
Din nou am trecut peste week-end si nu am postat pozele pe care tot promit ca le postez. Iertare! poate week-endul viitor va fi mai generos cu mine si v avea mai mult de 48 de ore, muuuuuuuuuuult mai mult decit 48 de ore.

M-am bucurat simbata cind am auzit ca filmul lui Florin (Lazarescu), fostul meu coleg pe Polirom (al carui autograf nu-l am decit electronic, si taman mi-am dat seama ca eposibil sa am nevoie de el, autograful) a cistigat festivalul Sundance. Excelent, asta, alaturi de celelalte premii, il califica pentru Oscar. (http://www.supliment.polirom.ro/, aici pooate fi vazut filmul). Uau, tocmai e posibil sa am de ce ma uita la Oscaruri.

M-am mai bucurat si ca a doua carte pentru care am facut-o un pic pe agentul literar tocmai va sa apara la Polirom (am citit asta aici http://www.polirom.ro/noutati.cgi?class=pregatire, e cartea lui Lorin - Lorgean. Am citit-o inainte de a aparea si mi-a placut. Nu stiu de ce ma comport aproape matern cu cartea asta, in fond nu am niciun merit in aparitia ei, daca nu mediam eu aceasta aparitie, cu siguranta altii o publicau).

Si nu stiu ce psihic am sa fiu atit de mindra de succesele cunoscutiolor mei. In visele mele urite ii sun pe unii dintre ei si ma trezesc cu replici de genul " cine, Gabi. Gabi who???". Uf, cred ca dezvolt un oarece mic complex de personalitate. Ma consoleaza numai amintirea unui mare adevar scris de Henry James, anune ma oricine poate fi alaturi de cineva in momente grele, dar e nevoie de un caracter mare sa te bucuri de succesele celorlalti.

Iata-ma-s, eu, un mare caracter.

A, tocmai citesc Ex-ii anonimi, mi-a dat o super idee de happening. (da, sunt tot in faza de lecturi vag timpitele, dar vad ca functioneaza)
Revin cu detalii.

Thursday, January 25, 2007

halal blog

Ma gindeam azi ce-as scrie intr-un anunt gen "advertise myself". Scriu, cind am chef, binicel (anunturi, stiri la monden cind n-are cine, comunicate mai mereu, blog cind chiar nu se mai poate, la ziar cind ma roaga prietenii, anunturi de condoleante si panglici la coroane mereu cu un mod in git referitor la ipocrizia celor scrise, mailuri calme, certarete, mobilizatoare, nostime din ce in ce mai rar). Intilnesc oameni (suna ca dracu' ca ii "lipesc", dar asa sunt, un fel de codoasa biznis). Calmez situatii agitate. Imi reped colegii care pun intrebari stupide. Adun vrafuri de hirtii pe care uneori le arunc, in vrafuri (har domnului, am gasit un nene care recicleaza hirtie si ii livrez si eu containerele mele de hirtii odata cu revistele pentru topit). Oamenii ma suna des, de aia vorbesc mult la telefon (lucru care incepe sa ma plictiseasca ingrozitor). Recent, am devenit consumatorul perfect: ma zgiiesc mult la televizor, mai uit sa schimb canalul si ma uita dumnezeu pe cite o emisiune plicticoasa sau pe cite un talkshow monden... gen euforia tv. De aia am inceput sa recunosc, spre rusinea mea, vedete: acum stiu care e Andreea Banica si care Andreea Balan si fac diferenta intre Bamby si Blondy (inca nu stiu care e Raluca de la Blondy sau daca e la Blondy, dar oi invata daca mai dureaza mult faza asta zen). A, si stiu ca Monica a nascut! Raspund la intrebari de genul "cum imi blochez popupurile", "ce e PHP", "ce inseamna gazdiure", "cum fac mail merge" "hai sa punem url-uri in mediakit", chestii care acum un an sigur creadeam ca-s injuraturi. Stiu ca Alex programeaza .NET si ca C# e diferit de C++ si ca Alex e cu #. Nu stiu ce, dar am sa ma interesez. Port discutii despre memorie si m-am oferit voluntar la experimente despre memorie. Stiu niste oameni sa le zicem importanti si am numerele de telefon mobil ale altora. Am dat mina cu Bill Clinton (asta am zis ca trec in cv, dar inca n-am avut tupeul asta). Am vorbit face-to-face cu primii doi presedinti ai Romaniei post-89, si cred ca daca merg mult prin supermarket voi vorbi si cu asta, desi cred ca nu despre carti, cum s-a intimplat cu precedentii. Pot vorbi mult despre lucruri despre care nu am nici cea mai vaga idee cu ce se maninca insa ma blochez instantaneu daca trebuie sa zic ceva inteligent despre mine. Mai nou stiu cum se imprima cu inkjet, care producatori folosesc o tehnologie cu bule mici de cerneala si care e diferenta de timp intre imprimarea clasica si cea cu cerneala calda... nu mai zic de tehnologia laser (sper ca asta am sa uit repede, am testat daca intereseaza pe cineva si n-am impresionat pe nimeni). In general stiu nume multe, autori, scriitori, compozitori, oameni politici si de prin protipendada, daca ma iei repede insa uit si cum il cheama pe nenea cu care am vorbit acum 5 minute. Dar ma repliez. Ma chinui sa scriu mai mult si mi-am dorit din clasa a 12-a sa scriu, macar o data, un discurs politic. Cred ca asta as face cel mai bine. Cred insa ca pentru asta ar trebui sa scriu un mail cu o oferta gen "advertise myself" si daca as scrie asta nu mi-ar da cineva nici sa-i scriu demisia. Si atunci, de ce sa scriu ad-uri la persoana mea? Nu-s marfa', asta e... Nu imi plac tocurile, hainele kul si ma gindesc mereu ca nu ma simt bine intzolita intr-un fel care arata bine, de aia tzoalele calumea sunt in ce ma priveste o investitie ratata, pt ca ma sint ca naiba in ele si pt ca deci arat in ele ca o taranca venita la oras la control la un doctor mai bun. Ceva tre sa schimb ca sa ajung sa scriu discursuri.
Vad miine ce.

Thursday, January 11, 2007

Gindurile trindave ale unui pierde-vara

Aveam o perioada cind citeam enorm. Acum citesc doar mult. Zilele astea mi-am amintit de cartile pe care le citeam si pe care imi permiteam luxul sa le re-citesc, si constat ca mi-a iesit complet din minte Jerome K Jerome, care la o vreme era pentru mine cam ce era filmul "Nasul" pentru americanii din epoca: raspunsul la multe intrebari. Dar si iesiri din nenumarate situatii in care conversatia raminea pe undeva suspendata... Pentru mine, acum Jerome K Jerome a fost inlocuit de Seinfeld. Ma intreb insa, dupa ce toata lumea din jurul meu se va fi saturat de Seinfeld, din cine voi cita. Ca Jerome K Jerome citeam pe nerasuflate si in repetate rinduri, Seinfeld am vazut fiecare episod in medie de 3-4 ori... Acum singurul act cultural repetat e sa vad din timp in timp, uneori extrem de frecvent, 2 filme timpitele care-mi spala creierul si din care nu pot cita nimic, poate doar citeva fragmente de coloana sonora. Conversatiile cu mine in citiva ani vor fi extrem de funny, pe cale de consecinta.

Wednesday, January 10, 2007

Zece moduri de a-ti aminti zeci de pisici

Locuiesc intr-un cartier care e cumva la periferia centrului Bucurestiului. Mie-mi place mult, si-mi place din mai multe motive. Primul e ca merg pe jos la serviciu... Al doilea e ca e un cartier de fosti securisti. Ii suspectez pe vecinii mei ca inca au fise despre fiecare dintre noi, dar nu de asta mi-s simpatici. Banui ca nu se poate sa se intimple ceva in zona fara ca ei sa stie tot... Luati de exemplu un loc de parcare ocupat vreo 3 zile de un nene care nu era din bloc. Conversatia era pe casa scarii, eu in fata liftului, vecinii mei - fiecare cu cite o papornita in mina - pe scari: "vecine, ce e cu masina asta care sta in fata?" "vecine, e a unui tip la 52-55 de ani, 1-80-1.82, nitel carunt, iese in fiecare dimineata imbracat intr-o geaca bleumarin cam la ora 8.30 din scara vecina". Ei, cum sa nu fiu linistita fiind fericita ocupanta a unui spatiu locativ in blocul cu pricina? E liftul stricat? Sigur e cineva pe hol care zice "a, l-a blocat cineva care cara gresie azi-noapte la etajul 2". E oprita apa? "e pentru ca vecinu de la 5 isi verifica apometrele"... in blocul acela suntem cu totii o mare familie fericita.

Cel mai tare in cartierul meu imi place insa ca, in spatele blocurilor, in mahalaua neadusa la nivelul 0 de buldozerele care construiau socialismul e raiul pisicilor negre. Toate sunt curate si bine hranite (deci nu le cistigi usor simpatia, ca celor din fata blocurilor, cu un os de ros), toate sunt frumoase si le gasesti in cele mai incredibile locuri - pe stilpii portilor, la fereastra de la mansarda, catarate sau agatate de iedera de pe o casa, pe cusca ciinelui, iesind lenese de sub masinile parcate pe strada sau lenevind pe capotele lor si pe oriunde nu te mai astepti... sunt zeci de pisici pe fiecare strada, iar locuitorii nu par atinsi de ghinion, ba chiar par cufundati intr-un dolce farniente ca locuitorii padurii de clestar. Mi-as dori ca la un moment dat sa putem sta intr-o casa in cartierul cu pisici, e ca un colt de tirg linistit de provincie teleportat in buricul capitalei europene. Ma gindesc ca spiritul mahalalei va fi usor de re-implantat aici de ndata ce vecinii mei care inca asculta manele vor pleca pe unde i-o mai muta dom' primar odata cu retrocedarea caselor in care stau...

Pisicile din mahalaua din spatele blocului imi aduc aminte de diferenta pe care o simteam ola scoala intre mine, care stateam la bloc, si colegii care stateau la casa. Ei aveau mereu un univers in plus - curtea, univers care le deschidea si un altfel de stil de a gindi. Pisicile din mahala sunt altfel decit pisicile din tomberoane.

Eu deocamdata sunt ca pisicile din tomberon - nu pot decit sa sper sa ajung ca pisicile din mahalaua europeana, le vad atit de des incit simt ca pot sa fiu ca ele.

Monday, January 8, 2007

Salut voios de european!

Hei, din nou!

(toata lumea ma intreaba de ce nu mai postez pe vechiul blog...motive-s multe, dar iata-ma din nou in blogosfera)

Ma uit de pe 1 ianuarie la tv si ma crucesc - toate posturile tv, ziarele si cam peste tot gasesti stiri extrem de captivante despre cum viata noastra se va schimba radical acu, ca de, suntem cu totii europeni.

Imi aduce aminte de o alta schimbare similara din viata mea cind, vorba cintecului, am jurat cu mina pe drapel... ca am sa fiu pionier fruntas. Si aia a fost o pregatire, si acolo am trecut printr-un proces de pre-aderare, ba am avut chiar un "mentor" care m-a ajutat sa invat ce frumos va fi cind voi fi pionier. Si a venit ziua cu pricina, ne-am aliniat cu totii solemn sub steag, am jurat, mamicile, miscate, au lacrimat, am venit acasa cu cravata rosie de pionier fluturind la git crezind cu taria cu care numai la 8 ani poti crede ca viata mea se schimbase. Dezamagirea mea a fost ca a doua zi, desi eram pregatita ca voi fi alt om, m-am trezit tot greu dimineata, imi uram jobul de a merge dimineata la scoala la fel de mult, si nu crescuse in sufletul meu vreo dorinta de a fi mai buna, de a invata mai bine si alte asemenea, toate declarate in mod solemn cu o zi inainte. Cit despre tara si partid... sincer, nu simteam mai mare responsabilitate.

Si ma gindesc de ce oi fi eu mai europeana acum, dupa 1 ianuarie? Vecinii nostri din mahalaua din spatele blocului isi arunca tot in strada gunoiul, nu cred ca la vara vor face nunta altfel decit tot in cort, si daca astea nu vor fi practici europene asimilate atunci, vor incalca tot absolut inconstient regulile si legile in vigoare. E similar cu noul cod rutier... la 1 zi dupa ce a intrat in vigoare, Bucurestiul avea tot mii de masini care circulau minut de minut pe liniile de tramvai. Se schimbase legea deci...

E o alta lege la care vom gasi portite (pot sa sper ca vor fi mai greu de ocolit?), ca si noul cod fiscal, ca si noul cod rutier, ca si noul regulament de ordine interioara afisat la noi pe scara. In concluzie, pentru noi, cei mai viteji si mai drepti (dintre traci insa), bullshit!

Vom invata insa alte semne, pe strazi vor filfii alte drapele la care nu vom sti nici numarul de stele, necum semnificatia lor, si vom merge inainte, simtindu-ne mai in rind cu lumea, deci mai indreptatiti sa le mincam lebedele ca de, acu-s si lebedele noastre, mai indreptatiti sa ii scuipam in fata ca de, sunt vecinii nostri... si ne permitem, ..tu-i in gura de simpatici!

Gata, voi reveni in curind cu stiri din Europa Mea de la marginea mahalalei din centrul Bucurestiului.