Virgil era un baiat bun

Virgil era un baiat bun. Zice lumea ca taica-su trebuia sa declare la starea civila pe primul baiat al familiei si, dupa ce a luat citeva paharele sa-si faca curaj, nu mai stia care dintre poetii romani trebuia sa dea nume celui ce-i va duce vestea-n lume. Asa ca i-a spus Virgil. Pare-se ca mama ar fi vrut sa-l cheme Horatiu.

Virgil avea o casa de discuri, era a lui si a soatei. Cu soata se tinea bine, mai ales ca venise la pachet cu oarece asigurari ale viitoarei bunastari.

Casa de discuri crescuse. Nu era free-lancerita cu perspective care sa nu treaca pe acolo. Toate interesate, cum altfel, de o frumoasa cariera intr-o companie de succes. Unele chiar si de farmecul personal al lui Virgil. Virgil nu se putea manifesta decit in spatele usilor inchise. In spatele usilor inchise era galant, sigur, sarmant si spiritual. In fata usii, a usii soatei, mai cu seama, era nesigur si incurcat. Toate fetele din casa de discuri vazusera spatele usii inchise, deci si pe Virgil cel galant. Si toate suspinau de mila lui, ca traieste o viata dull, si uite ce om bun e el...
Mitul lui Ceausescu, om bun, pacat ca se-nsurase cu ea, care era o scorpie, ajunsese sin in casa de discuri.

(va urma)