cred ca de azi in 9 luni maternitatile vor fi pline, la fel cum cred ca miine vor fi o gramada de toxiinfectii alimentare pentru ca stiu ca nu gasesti o rezervare decenta la un restaurant pentru diseara cam de 3 zile...
acesta e si motivul pt care imi place de mor ziua de 14 februarie, apoi, pe rind - zilele de 1 si 8 martie si ziua mea. atunci e musai sa fim speciali, si in unele din zilele alea eu una chiar nu ma simt speciala. e interesant cit de usor putem fi dresati sa cumparam flori, inimioare si diverse gadget-uri de sezon. si atunci ne miram ca prind manelele si gigi, cind simpla repetare obsesiva a frazelor de genul "love is in the air" daca nu cumva "baga-i o valentina" ne fac sa ne comportam, impreuna cu tot globul, ca o armata de mite in calduri.
parerea mea'
Wednesday, February 14, 2007
Monday, February 5, 2007
recycle bin
Cind termin o carte, momentul cel mai fascinant e ca trebuie sa aleg alta. Aici e faza care-mi place cel mai mult. Ma duc la teancul de carti necitite si incep sa le rasfoiesc, si dupa cum am chef eu in ziua aia, imi aleg 3-4, un gen de shortlist. Alea e musai ca le iau cu mine-n pat si incep sa citesc din fiecare inceputul, prefata, ma mai intorc la cealalta, pina ma stabilizez, uilizind cele mai subiective motivatii, la una dintre ele. Asa se face ca aseara, cind am terminat de citit Marc Levy (trebuie sa scriu ceva si despre cartea asta, dar mai incolo), am facut un cocktail extrem de fun intre Tatiana Tolstaia-Zâtul, Zilele exemplare ale lui Cunningham si Buna seara lucrurilor de pe-aici, Antonio Lobo Antunes. Dupa ce am oscilat intre ultima, pentru care am avut drept argumente coperta extrem de fun dar si faptul ca e mare, are vreo 600 de pagini, si a doua, pentru ca am mai citit Cunningham si mi-a placut, am citit nitel SF rusesc scris de stranepoata lui Tolstoi, pe care am descalificat-o urgent pentru ca aseara mi s-a parut aiurea ca stranepoata lui Tolstoi sa scrie despre sobolani prin canale in Moscova in anul 2200, (fireste, argumentul e absolut idiot), m-am stabilizat la cea de-a doua. Am citit primele 20 de pagini si am adormit. Nu asta e important insa, important e ca diseara sigur nu mai tin minte daca Cunningham scrie fraze rupte si aiurea, daca Antunes era ala cu tipul care a murit prins intr-o masinarie in fabrica ininte cu citeva zile sa se insoare cu o tanti (banui eroina) cu 5 ani mai in virsta... Si am sa mai citesc alea 20 de pagini de aseara sa ma dumiresc. De fapt cred ca una dintre ratiunile pentru care citesc repede e si cocktailul asta care-mi ramine in cap mai mult decit aciunea cartii asupra careia ma decid.
Vin dupa o perioada in care am citit numai siropele sau carticele dupa care se fac linistit filme de genul celor care mie imi plac de mor - comediile romantice. Anume Ex-ii anonimi si ...Si daca e adevarat. Reteta e simpla: ea se stie cu el de-o viata sau, dupa caz, se intilneste cu el intr-o situatie relativ incerta - e o lunga perioada in care se au ca soarecele cu pisica sau, in unele, se ignora, ocupati fiind cu alte mici aventuri inclusiv romantice, in general el e cel care se prinde ca de fapt ea e the one, mai urmeaza o scurta perioada dedicata asaltului final si, surpriza, in ultimele 10 pagini se intimpla ca el si ea se intilnesc si gata, evident ca eu cred ca traiesc fericiti pina la adinci batrinete. Insa, desi am vazut intii filmul, "...Si daca e adevarat" mi s-a parut ca pina si mie imi sfideaza inteligenta, si inteligenta mea de obicei nu e sfidata de multe chestii. Ce e si mai interesant e ca citesc pe web ca din cartea asta numai in Franta s-au vindut 2 mil ex. Mai mult la un moment dat decit da Vinci Code, ceea ce mi se pare remarcabil.
Incerc sa sumarizez de ce, si am sa detaliez prin alte corp al unei tipe in coma care locuise in apartamentul in care el sta acum. Apoi mai e o poveste siropoasa cu imaginea lui materna, mama care murise de cancer cind el avea 10 ani, mama care ii presara intreaga existenta cu bilete lasate cind pare-se stia ca are cancer si el, copil, nu stia, dar ea, mama, se ocupase de toate. Plus ca mama moare cit el, copilul, dormea, fara ca in ziua dinainte sa fi fost cumva diferita. Asta si o relatie idilica, cu mama care-l invata mirosurile florilor, formele frunzelor, e absolut incredibila. El, copil de 10 ani nu plinge cind moare mama decit in seara de dupa, pe afara, si dupa aia inchide casa si pleaca prin lume pentru a reveni doar cind se sinte pregatit, intimpinat, cum altfel, de bilete. In fine, la urma ea fireste se trezeste din coma si ei se intilnesc si in corpore, unii dintre ei, si continuarea urmeaza sa fie intr-o alta carte pe care, cum altfel, o s-o citesc. Uf, nu mi-e clar de ce am citit-o si banui ca doar calitatea mea de recycle bin relativ la lectura e explicatia.
Vin dupa o perioada in care am citit numai siropele sau carticele dupa care se fac linistit filme de genul celor care mie imi plac de mor - comediile romantice. Anume Ex-ii anonimi si ...Si daca e adevarat. Reteta e simpla: ea se stie cu el de-o viata sau, dupa caz, se intilneste cu el intr-o situatie relativ incerta - e o lunga perioada in care se au ca soarecele cu pisica sau, in unele, se ignora, ocupati fiind cu alte mici aventuri inclusiv romantice, in general el e cel care se prinde ca de fapt ea e the one, mai urmeaza o scurta perioada dedicata asaltului final si, surpriza, in ultimele 10 pagini se intimpla ca el si ea se intilnesc si gata, evident ca eu cred ca traiesc fericiti pina la adinci batrinete. Insa, desi am vazut intii filmul, "...Si daca e adevarat" mi s-a parut ca pina si mie imi sfideaza inteligenta, si inteligenta mea de obicei nu e sfidata de multe chestii. Ce e si mai interesant e ca citesc pe web ca din cartea asta numai in Franta s-au vindut 2 mil ex. Mai mult la un moment dat decit da Vinci Code, ceea ce mi se pare remarcabil.
Incerc sa sumarizez de ce, si am sa detaliez prin alte corp al unei tipe in coma care locuise in apartamentul in care el sta acum. Apoi mai e o poveste siropoasa cu imaginea lui materna, mama care murise de cancer cind el avea 10 ani, mama care ii presara intreaga existenta cu bilete lasate cind pare-se stia ca are cancer si el, copil, nu stia, dar ea, mama, se ocupase de toate. Plus ca mama moare cit el, copilul, dormea, fara ca in ziua dinainte sa fi fost cumva diferita. Asta si o relatie idilica, cu mama care-l invata mirosurile florilor, formele frunzelor, e absolut incredibila. El, copil de 10 ani nu plinge cind moare mama decit in seara de dupa, pe afara, si dupa aia inchide casa si pleaca prin lume pentru a reveni doar cind se sinte pregatit, intimpinat, cum altfel, de bilete. In fine, la urma ea fireste se trezeste din coma si ei se intilnesc si in corpore, unii dintre ei, si continuarea urmeaza sa fie intr-o alta carte pe care, cum altfel, o s-o citesc. Uf, nu mi-e clar de ce am citit-o si banui ca doar calitatea mea de recycle bin relativ la lectura e explicatia.
Wednesday, January 31, 2007
opis
dupa ce ieri am testat pe un esantion reprezentativ de 10 ca nimeni nu intelege cuvintul opis - afara de un coleg care isi amintea ca parca e ceva din armata si un altul care il revendica a fi de pe vinilurile cu muzica clasica - Sonata pt pian si orchestra OPIS 19 :), am decis ca eu am invatat la alta scoala, sigur. Aveam o profesoara de romana care m-a invatat sa verbalizez ce stiu - domnisoara Boros - afara de isteriile aproape zilnice, spunea uneori cuvinte iar noi trebuia sa le dam sinonime sau sa le explicam in propozitii simple, niciodata sa le punem in context. Sar'na!
Bine, datorita tot ei m-am tuns prima data extrem de scurt - aveam cozi lungi si m-a tras intr-o zi de ele infiorator de tare. Tot datorita ei nu aveam penar - obisnuia sa arunce cu penarele unora in capetele altora, si tot datorita ei am si azi o retinere instinctiva fata de editiile hardcover - preferindu-le mereu pe cele paperback - intre a lua un manual hardcover si unul paperback in cap e o mare diferenta, fostii elevi ai drei B trebuie sa stie ce zic. Datorita ei (datorita, multumita, gratie) socializam zilnic cu colegii de la clasa vecina care aveau romana inaintea noastra - bate Boros azi?
Dar ei ii datorez ca stiu cuvinte multe... ca inca stiu timpurile verbelor, acordul in gen nr si caz si altele asemenea. La fel cum lui Nae saracul trebuie sa-i multumesc (cred ca acum le preda mate celor de la mate-fizica in purgatoriu) ca inca mai stiu sa desenez semnul intgralei, sa fac grafice la functii simple si sa calculez matrici (banui ca si asta ar trebui sa uit, ca si tehnologia bubble jet).
uau. peste un timp astea vor fi folosite la un muzeu, va dati seama, Gabi si mentorii ei spirituali. :))
Bine, datorita tot ei m-am tuns prima data extrem de scurt - aveam cozi lungi si m-a tras intr-o zi de ele infiorator de tare. Tot datorita ei nu aveam penar - obisnuia sa arunce cu penarele unora in capetele altora, si tot datorita ei am si azi o retinere instinctiva fata de editiile hardcover - preferindu-le mereu pe cele paperback - intre a lua un manual hardcover si unul paperback in cap e o mare diferenta, fostii elevi ai drei B trebuie sa stie ce zic. Datorita ei (datorita, multumita, gratie) socializam zilnic cu colegii de la clasa vecina care aveau romana inaintea noastra - bate Boros azi?
Dar ei ii datorez ca stiu cuvinte multe... ca inca stiu timpurile verbelor, acordul in gen nr si caz si altele asemenea. La fel cum lui Nae saracul trebuie sa-i multumesc (cred ca acum le preda mate celor de la mate-fizica in purgatoriu) ca inca mai stiu sa desenez semnul intgralei, sa fac grafice la functii simple si sa calculez matrici (banui ca si asta ar trebui sa uit, ca si tehnologia bubble jet).
uau. peste un timp astea vor fi folosite la un muzeu, va dati seama, Gabi si mentorii ei spirituali. :))
Monday, January 29, 2007
dezambiguizare
Exista cuvinte care imi plac mult o perioada, si de aseara am o pata cu dezambiguizarea. Imediat dupa dezambigizare imi place papamobil. Cred ca daca ma mai stradui imi mai aduc aminte cuvinte care, intr-o perioada sau alta, m-au fascinat.
Ma gindesc ca de cind am mutat blogul nu stiu nici da posez poze, necum filmuletze, pentru ca efectiv nu am avut rabdarea sa citesc regulile de postare. Si nici vreme.
Mi-am amintit aseara de niste oameni despre care nu am mai gfindit macar de cel putin un an: functionarii din Ministerul Culturii. Pe vremea cind lucram la RAO trebuia sa duc mai des sau mai rar cite o hirtie sau cite o lista sau vreo documentatie la ministerul cu pricina. Imi placea sa merg acolo, unu pentru ca aveau o priveliste senzationala catre lac si apoi pentru ca la bufetul de incinta se gaseau niste tarte cu fructe la fel de senzationale ca si privelistea. Ce insa era sarea si piperul oricarei vizite acolo erau oamenii cu care vorbeam. Imi mai amintesc de Marilena Guga-Romanul. Daca Ministerul Cultrurii ar fi fost aprozar, sigur era omul potrivit pe post. Insa ea era un individ profund ilogic si agramat cu aspect de crucisator sau mai degraba de stabilopod care, culmea, avea in responsabilitati cultura scrisa. Multumita doamnei Guga-Romanul, standul Romaniei la Frankfurt excludea mai tot timpul multe dintre lucrarile editoriale remarcabile, dar cuprindea mereu niste seem-to-be carti tiparite pe niste hirtie indoielnica in tiraj de 50-100 de bucati si transportate cu sacosa de directorul editurii care facea de toate catre cele 5 librarii care inca le difuzau, una dintre ele fiind, inevitabil, Sadoveanu. De fapt doamna Guga era un fel de Libraria Sadoveanu a Ministerului Culturii, singura problema fiind ca inclusiv cei tineri, care ar fi putut fi altfel, erau aidoma ei. Un personaj absolut remarcabil si unicul motiv pentru care inca mai mergeam la Minister si minata de alta motivatie decit nenorocitele de tarte cu fructe era (pt ca inteleg ca a decis sa nu mai fie acolo) dna Stoian. Victoria Stoian. Un personaj care arata cu 10 ani mai in virsta decit de fapt era si gindea cu 20 in urma, mai exact nu avea pic de incetineala, de inchistarea sau de laissez-faire-ul institutiei din care iesea din 10 in 10 minute sa fumeze. Un personaj pe care, daca as avea nitel mai mult talent, l-as face in sine personaj de carte, eu insa, cum bine zicea un prieten, nu pot scrie bine decit autobiografic. Ea insa ar merita efortul. Poate dupa ce voi face oarece progrese cu scrisul am sa incerc sa o surprind, daca nu intr-o proza, macar intr-o poza... Ea e in capul meu asociata nu numai termenului, ci cuvintului intelectual. Afara ca e un spirit absolut enciclopedic, prea zapacit insa sa pozitioneze tot ce stie intr-un sistem doct, ea e cea care intr-o zi, cu ocazia sarbatoririi unei biblioteci (cea din Timisoara cred) mi-a zis "Gabi, eu nu sunt intelectual, sunt doar absolvent de studii superioare". Uite dezambiguizarea, ca de acolo pornisem.
Ma gindesc ca de cind am mutat blogul nu stiu nici da posez poze, necum filmuletze, pentru ca efectiv nu am avut rabdarea sa citesc regulile de postare. Si nici vreme.
Mi-am amintit aseara de niste oameni despre care nu am mai gfindit macar de cel putin un an: functionarii din Ministerul Culturii. Pe vremea cind lucram la RAO trebuia sa duc mai des sau mai rar cite o hirtie sau cite o lista sau vreo documentatie la ministerul cu pricina. Imi placea sa merg acolo, unu pentru ca aveau o priveliste senzationala catre lac si apoi pentru ca la bufetul de incinta se gaseau niste tarte cu fructe la fel de senzationale ca si privelistea. Ce insa era sarea si piperul oricarei vizite acolo erau oamenii cu care vorbeam. Imi mai amintesc de Marilena Guga-Romanul. Daca Ministerul Cultrurii ar fi fost aprozar, sigur era omul potrivit pe post. Insa ea era un individ profund ilogic si agramat cu aspect de crucisator sau mai degraba de stabilopod care, culmea, avea in responsabilitati cultura scrisa. Multumita doamnei Guga-Romanul, standul Romaniei la Frankfurt excludea mai tot timpul multe dintre lucrarile editoriale remarcabile, dar cuprindea mereu niste seem-to-be carti tiparite pe niste hirtie indoielnica in tiraj de 50-100 de bucati si transportate cu sacosa de directorul editurii care facea de toate catre cele 5 librarii care inca le difuzau, una dintre ele fiind, inevitabil, Sadoveanu. De fapt doamna Guga era un fel de Libraria Sadoveanu a Ministerului Culturii, singura problema fiind ca inclusiv cei tineri, care ar fi putut fi altfel, erau aidoma ei. Un personaj absolut remarcabil si unicul motiv pentru care inca mai mergeam la Minister si minata de alta motivatie decit nenorocitele de tarte cu fructe era (pt ca inteleg ca a decis sa nu mai fie acolo) dna Stoian. Victoria Stoian. Un personaj care arata cu 10 ani mai in virsta decit de fapt era si gindea cu 20 in urma, mai exact nu avea pic de incetineala, de inchistarea sau de laissez-faire-ul institutiei din care iesea din 10 in 10 minute sa fumeze. Un personaj pe care, daca as avea nitel mai mult talent, l-as face in sine personaj de carte, eu insa, cum bine zicea un prieten, nu pot scrie bine decit autobiografic. Ea insa ar merita efortul. Poate dupa ce voi face oarece progrese cu scrisul am sa incerc sa o surprind, daca nu intr-o proza, macar intr-o poza... Ea e in capul meu asociata nu numai termenului, ci cuvintului intelectual. Afara ca e un spirit absolut enciclopedic, prea zapacit insa sa pozitioneze tot ce stie intr-un sistem doct, ea e cea care intr-o zi, cu ocazia sarbatoririi unei biblioteci (cea din Timisoara cred) mi-a zis "Gabi, eu nu sunt intelectual, sunt doar absolvent de studii superioare". Uite dezambiguizarea, ca de acolo pornisem.
yadda-yadda
(pour les connaisseurs nu explic titlul blogului)
Din nou am trecut peste week-end si nu am postat pozele pe care tot promit ca le postez. Iertare! poate week-endul viitor va fi mai generos cu mine si v avea mai mult de 48 de ore, muuuuuuuuuuult mai mult decit 48 de ore.
M-am bucurat simbata cind am auzit ca filmul lui Florin (Lazarescu), fostul meu coleg pe Polirom (al carui autograf nu-l am decit electronic, si taman mi-am dat seama ca eposibil sa am nevoie de el, autograful) a cistigat festivalul Sundance. Excelent, asta, alaturi de celelalte premii, il califica pentru Oscar. (http://www.supliment.polirom.ro/, aici pooate fi vazut filmul). Uau, tocmai e posibil sa am de ce ma uita la Oscaruri.
M-am mai bucurat si ca a doua carte pentru care am facut-o un pic pe agentul literar tocmai va sa apara la Polirom (am citit asta aici http://www.polirom.ro/noutati.cgi?class=pregatire, e cartea lui Lorin - Lorgean. Am citit-o inainte de a aparea si mi-a placut. Nu stiu de ce ma comport aproape matern cu cartea asta, in fond nu am niciun merit in aparitia ei, daca nu mediam eu aceasta aparitie, cu siguranta altii o publicau).
Si nu stiu ce psihic am sa fiu atit de mindra de succesele cunoscutiolor mei. In visele mele urite ii sun pe unii dintre ei si ma trezesc cu replici de genul " cine, Gabi. Gabi who???". Uf, cred ca dezvolt un oarece mic complex de personalitate. Ma consoleaza numai amintirea unui mare adevar scris de Henry James, anune ma oricine poate fi alaturi de cineva in momente grele, dar e nevoie de un caracter mare sa te bucuri de succesele celorlalti.
Iata-ma-s, eu, un mare caracter.
A, tocmai citesc Ex-ii anonimi, mi-a dat o super idee de happening. (da, sunt tot in faza de lecturi vag timpitele, dar vad ca functioneaza)
Revin cu detalii.
Din nou am trecut peste week-end si nu am postat pozele pe care tot promit ca le postez. Iertare! poate week-endul viitor va fi mai generos cu mine si v avea mai mult de 48 de ore, muuuuuuuuuuult mai mult decit 48 de ore.
M-am bucurat simbata cind am auzit ca filmul lui Florin (Lazarescu), fostul meu coleg pe Polirom (al carui autograf nu-l am decit electronic, si taman mi-am dat seama ca eposibil sa am nevoie de el, autograful) a cistigat festivalul Sundance. Excelent, asta, alaturi de celelalte premii, il califica pentru Oscar. (http://www.supliment.polirom.ro/, aici pooate fi vazut filmul). Uau, tocmai e posibil sa am de ce ma uita la Oscaruri.
M-am mai bucurat si ca a doua carte pentru care am facut-o un pic pe agentul literar tocmai va sa apara la Polirom (am citit asta aici http://www.polirom.ro/noutati.cgi?class=pregatire, e cartea lui Lorin - Lorgean. Am citit-o inainte de a aparea si mi-a placut. Nu stiu de ce ma comport aproape matern cu cartea asta, in fond nu am niciun merit in aparitia ei, daca nu mediam eu aceasta aparitie, cu siguranta altii o publicau).
Si nu stiu ce psihic am sa fiu atit de mindra de succesele cunoscutiolor mei. In visele mele urite ii sun pe unii dintre ei si ma trezesc cu replici de genul " cine, Gabi. Gabi who???". Uf, cred ca dezvolt un oarece mic complex de personalitate. Ma consoleaza numai amintirea unui mare adevar scris de Henry James, anune ma oricine poate fi alaturi de cineva in momente grele, dar e nevoie de un caracter mare sa te bucuri de succesele celorlalti.
Iata-ma-s, eu, un mare caracter.
A, tocmai citesc Ex-ii anonimi, mi-a dat o super idee de happening. (da, sunt tot in faza de lecturi vag timpitele, dar vad ca functioneaza)
Revin cu detalii.
Thursday, January 25, 2007
halal blog
Ma gindeam azi ce-as scrie intr-un anunt gen "advertise myself". Scriu, cind am chef, binicel (anunturi, stiri la monden cind n-are cine, comunicate mai mereu, blog cind chiar nu se mai poate, la ziar cind ma roaga prietenii, anunturi de condoleante si panglici la coroane mereu cu un mod in git referitor la ipocrizia celor scrise, mailuri calme, certarete, mobilizatoare, nostime din ce in ce mai rar). Intilnesc oameni (suna ca dracu' ca ii "lipesc", dar asa sunt, un fel de codoasa biznis). Calmez situatii agitate. Imi reped colegii care pun intrebari stupide. Adun vrafuri de hirtii pe care uneori le arunc, in vrafuri (har domnului, am gasit un nene care recicleaza hirtie si ii livrez si eu containerele mele de hirtii odata cu revistele pentru topit). Oamenii ma suna des, de aia vorbesc mult la telefon (lucru care incepe sa ma plictiseasca ingrozitor). Recent, am devenit consumatorul perfect: ma zgiiesc mult la televizor, mai uit sa schimb canalul si ma uita dumnezeu pe cite o emisiune plicticoasa sau pe cite un talkshow monden... gen euforia tv. De aia am inceput sa recunosc, spre rusinea mea, vedete: acum stiu care e Andreea Banica si care Andreea Balan si fac diferenta intre Bamby si Blondy (inca nu stiu care e Raluca de la Blondy sau daca e la Blondy, dar oi invata daca mai dureaza mult faza asta zen). A, si stiu ca Monica a nascut! Raspund la intrebari de genul "cum imi blochez popupurile", "ce e PHP", "ce inseamna gazdiure", "cum fac mail merge" "hai sa punem url-uri in mediakit", chestii care acum un an sigur creadeam ca-s injuraturi. Stiu ca Alex programeaza .NET si ca C# e diferit de C++ si ca Alex e cu #. Nu stiu ce, dar am sa ma interesez. Port discutii despre memorie si m-am oferit voluntar la experimente despre memorie. Stiu niste oameni sa le zicem importanti si am numerele de telefon mobil ale altora. Am dat mina cu Bill Clinton (asta am zis ca trec in cv, dar inca n-am avut tupeul asta). Am vorbit face-to-face cu primii doi presedinti ai Romaniei post-89, si cred ca daca merg mult prin supermarket voi vorbi si cu asta, desi cred ca nu despre carti, cum s-a intimplat cu precedentii. Pot vorbi mult despre lucruri despre care nu am nici cea mai vaga idee cu ce se maninca insa ma blochez instantaneu daca trebuie sa zic ceva inteligent despre mine. Mai nou stiu cum se imprima cu inkjet, care producatori folosesc o tehnologie cu bule mici de cerneala si care e diferenta de timp intre imprimarea clasica si cea cu cerneala calda... nu mai zic de tehnologia laser (sper ca asta am sa uit repede, am testat daca intereseaza pe cineva si n-am impresionat pe nimeni). In general stiu nume multe, autori, scriitori, compozitori, oameni politici si de prin protipendada, daca ma iei repede insa uit si cum il cheama pe nenea cu care am vorbit acum 5 minute. Dar ma repliez. Ma chinui sa scriu mai mult si mi-am dorit din clasa a 12-a sa scriu, macar o data, un discurs politic. Cred ca asta as face cel mai bine. Cred insa ca pentru asta ar trebui sa scriu un mail cu o oferta gen "advertise myself" si daca as scrie asta nu mi-ar da cineva nici sa-i scriu demisia. Si atunci, de ce sa scriu ad-uri la persoana mea? Nu-s marfa', asta e... Nu imi plac tocurile, hainele kul si ma gindesc mereu ca nu ma simt bine intzolita intr-un fel care arata bine, de aia tzoalele calumea sunt in ce ma priveste o investitie ratata, pt ca ma sint ca naiba in ele si pt ca deci arat in ele ca o taranca venita la oras la control la un doctor mai bun. Ceva tre sa schimb ca sa ajung sa scriu discursuri.
Vad miine ce.
Vad miine ce.
Thursday, January 11, 2007
Gindurile trindave ale unui pierde-vara
Aveam o perioada cind citeam enorm. Acum citesc doar mult. Zilele astea mi-am amintit de cartile pe care le citeam si pe care imi permiteam luxul sa le re-citesc, si constat ca mi-a iesit complet din minte Jerome K Jerome, care la o vreme era pentru mine cam ce era filmul "Nasul" pentru americanii din epoca: raspunsul la multe intrebari. Dar si iesiri din nenumarate situatii in care conversatia raminea pe undeva suspendata... Pentru mine, acum Jerome K Jerome a fost inlocuit de Seinfeld. Ma intreb insa, dupa ce toata lumea din jurul meu se va fi saturat de Seinfeld, din cine voi cita. Ca Jerome K Jerome citeam pe nerasuflate si in repetate rinduri, Seinfeld am vazut fiecare episod in medie de 3-4 ori... Acum singurul act cultural repetat e sa vad din timp in timp, uneori extrem de frecvent, 2 filme timpitele care-mi spala creierul si din care nu pot cita nimic, poate doar citeva fragmente de coloana sonora. Conversatiile cu mine in citiva ani vor fi extrem de funny, pe cale de consecinta.
Subscribe to:
Posts (Atom)
