cred ca de azi in 9 luni maternitatile vor fi pline, la fel cum cred ca miine vor fi o gramada de toxiinfectii alimentare pentru ca stiu ca nu gasesti o rezervare decenta la un restaurant pentru diseara cam de 3 zile...
acesta e si motivul pt care imi place de mor ziua de 14 februarie, apoi, pe rind - zilele de 1 si 8 martie si ziua mea. atunci e musai sa fim speciali, si in unele din zilele alea eu una chiar nu ma simt speciala. e interesant cit de usor putem fi dresati sa cumparam flori, inimioare si diverse gadget-uri de sezon. si atunci ne miram ca prind manelele si gigi, cind simpla repetare obsesiva a frazelor de genul "love is in the air" daca nu cumva "baga-i o valentina" ne fac sa ne comportam, impreuna cu tot globul, ca o armata de mite in calduri.
parerea mea'
Wednesday, February 14, 2007
Monday, February 5, 2007
recycle bin
Cind termin o carte, momentul cel mai fascinant e ca trebuie sa aleg alta. Aici e faza care-mi place cel mai mult. Ma duc la teancul de carti necitite si incep sa le rasfoiesc, si dupa cum am chef eu in ziua aia, imi aleg 3-4, un gen de shortlist. Alea e musai ca le iau cu mine-n pat si incep sa citesc din fiecare inceputul, prefata, ma mai intorc la cealalta, pina ma stabilizez, uilizind cele mai subiective motivatii, la una dintre ele. Asa se face ca aseara, cind am terminat de citit Marc Levy (trebuie sa scriu ceva si despre cartea asta, dar mai incolo), am facut un cocktail extrem de fun intre Tatiana Tolstaia-Zâtul, Zilele exemplare ale lui Cunningham si Buna seara lucrurilor de pe-aici, Antonio Lobo Antunes. Dupa ce am oscilat intre ultima, pentru care am avut drept argumente coperta extrem de fun dar si faptul ca e mare, are vreo 600 de pagini, si a doua, pentru ca am mai citit Cunningham si mi-a placut, am citit nitel SF rusesc scris de stranepoata lui Tolstoi, pe care am descalificat-o urgent pentru ca aseara mi s-a parut aiurea ca stranepoata lui Tolstoi sa scrie despre sobolani prin canale in Moscova in anul 2200, (fireste, argumentul e absolut idiot), m-am stabilizat la cea de-a doua. Am citit primele 20 de pagini si am adormit. Nu asta e important insa, important e ca diseara sigur nu mai tin minte daca Cunningham scrie fraze rupte si aiurea, daca Antunes era ala cu tipul care a murit prins intr-o masinarie in fabrica ininte cu citeva zile sa se insoare cu o tanti (banui eroina) cu 5 ani mai in virsta... Si am sa mai citesc alea 20 de pagini de aseara sa ma dumiresc. De fapt cred ca una dintre ratiunile pentru care citesc repede e si cocktailul asta care-mi ramine in cap mai mult decit aciunea cartii asupra careia ma decid.
Vin dupa o perioada in care am citit numai siropele sau carticele dupa care se fac linistit filme de genul celor care mie imi plac de mor - comediile romantice. Anume Ex-ii anonimi si ...Si daca e adevarat. Reteta e simpla: ea se stie cu el de-o viata sau, dupa caz, se intilneste cu el intr-o situatie relativ incerta - e o lunga perioada in care se au ca soarecele cu pisica sau, in unele, se ignora, ocupati fiind cu alte mici aventuri inclusiv romantice, in general el e cel care se prinde ca de fapt ea e the one, mai urmeaza o scurta perioada dedicata asaltului final si, surpriza, in ultimele 10 pagini se intimpla ca el si ea se intilnesc si gata, evident ca eu cred ca traiesc fericiti pina la adinci batrinete. Insa, desi am vazut intii filmul, "...Si daca e adevarat" mi s-a parut ca pina si mie imi sfideaza inteligenta, si inteligenta mea de obicei nu e sfidata de multe chestii. Ce e si mai interesant e ca citesc pe web ca din cartea asta numai in Franta s-au vindut 2 mil ex. Mai mult la un moment dat decit da Vinci Code, ceea ce mi se pare remarcabil.
Incerc sa sumarizez de ce, si am sa detaliez prin alte corp al unei tipe in coma care locuise in apartamentul in care el sta acum. Apoi mai e o poveste siropoasa cu imaginea lui materna, mama care murise de cancer cind el avea 10 ani, mama care ii presara intreaga existenta cu bilete lasate cind pare-se stia ca are cancer si el, copil, nu stia, dar ea, mama, se ocupase de toate. Plus ca mama moare cit el, copilul, dormea, fara ca in ziua dinainte sa fi fost cumva diferita. Asta si o relatie idilica, cu mama care-l invata mirosurile florilor, formele frunzelor, e absolut incredibila. El, copil de 10 ani nu plinge cind moare mama decit in seara de dupa, pe afara, si dupa aia inchide casa si pleaca prin lume pentru a reveni doar cind se sinte pregatit, intimpinat, cum altfel, de bilete. In fine, la urma ea fireste se trezeste din coma si ei se intilnesc si in corpore, unii dintre ei, si continuarea urmeaza sa fie intr-o alta carte pe care, cum altfel, o s-o citesc. Uf, nu mi-e clar de ce am citit-o si banui ca doar calitatea mea de recycle bin relativ la lectura e explicatia.
Vin dupa o perioada in care am citit numai siropele sau carticele dupa care se fac linistit filme de genul celor care mie imi plac de mor - comediile romantice. Anume Ex-ii anonimi si ...Si daca e adevarat. Reteta e simpla: ea se stie cu el de-o viata sau, dupa caz, se intilneste cu el intr-o situatie relativ incerta - e o lunga perioada in care se au ca soarecele cu pisica sau, in unele, se ignora, ocupati fiind cu alte mici aventuri inclusiv romantice, in general el e cel care se prinde ca de fapt ea e the one, mai urmeaza o scurta perioada dedicata asaltului final si, surpriza, in ultimele 10 pagini se intimpla ca el si ea se intilnesc si gata, evident ca eu cred ca traiesc fericiti pina la adinci batrinete. Insa, desi am vazut intii filmul, "...Si daca e adevarat" mi s-a parut ca pina si mie imi sfideaza inteligenta, si inteligenta mea de obicei nu e sfidata de multe chestii. Ce e si mai interesant e ca citesc pe web ca din cartea asta numai in Franta s-au vindut 2 mil ex. Mai mult la un moment dat decit da Vinci Code, ceea ce mi se pare remarcabil.
Incerc sa sumarizez de ce, si am sa detaliez prin alte corp al unei tipe in coma care locuise in apartamentul in care el sta acum. Apoi mai e o poveste siropoasa cu imaginea lui materna, mama care murise de cancer cind el avea 10 ani, mama care ii presara intreaga existenta cu bilete lasate cind pare-se stia ca are cancer si el, copil, nu stia, dar ea, mama, se ocupase de toate. Plus ca mama moare cit el, copilul, dormea, fara ca in ziua dinainte sa fi fost cumva diferita. Asta si o relatie idilica, cu mama care-l invata mirosurile florilor, formele frunzelor, e absolut incredibila. El, copil de 10 ani nu plinge cind moare mama decit in seara de dupa, pe afara, si dupa aia inchide casa si pleaca prin lume pentru a reveni doar cind se sinte pregatit, intimpinat, cum altfel, de bilete. In fine, la urma ea fireste se trezeste din coma si ei se intilnesc si in corpore, unii dintre ei, si continuarea urmeaza sa fie intr-o alta carte pe care, cum altfel, o s-o citesc. Uf, nu mi-e clar de ce am citit-o si banui ca doar calitatea mea de recycle bin relativ la lectura e explicatia.
Subscribe to:
Posts (Atom)
