aparent exista. azi a trebuit sa iau o decizie hilara: de ce imi trebuie un mac book si daca si pentru ce pret sunt dispusa sa renunt la el in favoarea unui pc.
pai... mie nu-mi trebuie un mac, vreau mac pt ca e o marca exclusivista, pt ca arata extrem de fun, pt ca e altfel, pentru ca e alb, pentru ca niciunul dintre oamenii pe care ii am prin preajma zilnic nu folosesc un mac, asta facindu-ma firesc mult mai speciala, dar cam atit. nu stiu sa judec un computer dupa performante, mie imi trebuie in mod efectiv 10% din facilitatile pe care le are un computer. si atunci... de ce mac book.
decizie finala de care sunt mindra: o sa fie pc, pt ca inca citiva ani pina il schimb sa traiesc cu frustrarea ca nu mi-am luat mac, sau sa am macar citiva ani in care sa ma urasc pentru ca nu am stiut sa fac o lista coerenta de motive pentru care VREAU mac.
pina la urmatorul mac, sa fie pc!
Thursday, May 31, 2007
Wednesday, May 30, 2007
N-ai forum, n-au cvorum
Cred ca-s deja depasite anunturile de pe casa scarii, locul in care diversi oameni cu, firesc, alte preocupari decit limba romana, se exprima liber in scris.
La mine pe scara a aparut insa ieri un anunt interesant: adunarea locatarilor din spatele blocului s-a aminat din lipsa de forum. Si ma gindeam ca suna atit de bine incit vreau sa comentez. Mi-as dori fireste ca la noi pe scara sa fie un forum. Unul virtual sau, daca se poate muta in spatele blocului, un forum real. Cui nu i-ar placea sa stea in spatele unui forum roman.... ma gindesc.
Un forum la noi pe scara ar fi dragut, avind in vedere antecedentele securiste ale vecinilor mei mai vechi si preocuparile celor mai noi. Avem, afara de vecinii care stiu tot despre toti despre care am mai povestit, undeva de la 4 la 12 italieni care stau in apartamentul vecin. Viata lor e ca un blog: o usa perpetuu deschisa, in general stim cam ce cinta, ce gatesc si ce vorbesc fara sa facem eforturi... Pentru restul vecinilor mei, carora le place sa afle lucruri, oferirea vietii pe tava in modul asta cred ca nu e prea incintatoare. D'aia zic, daca simbata viitoare se intruneste cvorum, as vrea sa se faca un forum la noi pe scara.
La mine pe scara a aparut insa ieri un anunt interesant: adunarea locatarilor din spatele blocului s-a aminat din lipsa de forum. Si ma gindeam ca suna atit de bine incit vreau sa comentez. Mi-as dori fireste ca la noi pe scara sa fie un forum. Unul virtual sau, daca se poate muta in spatele blocului, un forum real. Cui nu i-ar placea sa stea in spatele unui forum roman.... ma gindesc.
Un forum la noi pe scara ar fi dragut, avind in vedere antecedentele securiste ale vecinilor mei mai vechi si preocuparile celor mai noi. Avem, afara de vecinii care stiu tot despre toti despre care am mai povestit, undeva de la 4 la 12 italieni care stau in apartamentul vecin. Viata lor e ca un blog: o usa perpetuu deschisa, in general stim cam ce cinta, ce gatesc si ce vorbesc fara sa facem eforturi... Pentru restul vecinilor mei, carora le place sa afle lucruri, oferirea vietii pe tava in modul asta cred ca nu e prea incintatoare. D'aia zic, daca simbata viitoare se intruneste cvorum, as vrea sa se faca un forum la noi pe scara.
Tuesday, May 22, 2007
stiri dintr-o rapire
am stilul de a-mi imprumuta existenta in mod complet si total unor cauze interesante. ultima, care mi-a rapit toate minutele in care citeam, scriam, blogam, a fost un eveniment din care daca m-as fi trezit parasutata fara niciun background anterior... nu as fi inteles nimic. in esenta e despre free&open source software, despre care invatasem recent ca nu e microsoft (desi la mine si microsoftul e gratuit... so microsoft people come take me!). acum, incercind sa justific ultimele luni, constat ca n-am facut mare lucru, dar ca micul asta mi-a mincat tot timpul.
ieri am pus pentru prima data in ultimele luni mina pe o carte fara sa adorm instantaneu cu ea in mina, ceea ce ma face sa cred ca incep sa ma recuperez. am restante de somn in ultimele luni de cite 3-4 ore pe noapte, ceea ce face o suma impresionanta de recuperat... dar sunt ok ca am cunoscut oameni extraordinari, ca am invatat inca o data ca pt a tine o sala de 300 de oameni nu-ti trebe musai atitudine scortoasa si costum armani, ceea ce romanii n-or sa inteleaga repede.... pacat.
am sa postez, pentru a cita oara promit, poze.
si voi scrie, din nou promit, pe blog, pina la urmatoarea cauza careia imi voi imprumuta neconditionat existenta.
ieri am pus pentru prima data in ultimele luni mina pe o carte fara sa adorm instantaneu cu ea in mina, ceea ce ma face sa cred ca incep sa ma recuperez. am restante de somn in ultimele luni de cite 3-4 ore pe noapte, ceea ce face o suma impresionanta de recuperat... dar sunt ok ca am cunoscut oameni extraordinari, ca am invatat inca o data ca pt a tine o sala de 300 de oameni nu-ti trebe musai atitudine scortoasa si costum armani, ceea ce romanii n-or sa inteleaga repede.... pacat.
am sa postez, pentru a cita oara promit, poze.
si voi scrie, din nou promit, pe blog, pina la urmatoarea cauza careia imi voi imprumuta neconditionat existenta.
Wednesday, February 14, 2007
stiu ce veti face diseara
cred ca de azi in 9 luni maternitatile vor fi pline, la fel cum cred ca miine vor fi o gramada de toxiinfectii alimentare pentru ca stiu ca nu gasesti o rezervare decenta la un restaurant pentru diseara cam de 3 zile...
acesta e si motivul pt care imi place de mor ziua de 14 februarie, apoi, pe rind - zilele de 1 si 8 martie si ziua mea. atunci e musai sa fim speciali, si in unele din zilele alea eu una chiar nu ma simt speciala. e interesant cit de usor putem fi dresati sa cumparam flori, inimioare si diverse gadget-uri de sezon. si atunci ne miram ca prind manelele si gigi, cind simpla repetare obsesiva a frazelor de genul "love is in the air" daca nu cumva "baga-i o valentina" ne fac sa ne comportam, impreuna cu tot globul, ca o armata de mite in calduri.
parerea mea'
acesta e si motivul pt care imi place de mor ziua de 14 februarie, apoi, pe rind - zilele de 1 si 8 martie si ziua mea. atunci e musai sa fim speciali, si in unele din zilele alea eu una chiar nu ma simt speciala. e interesant cit de usor putem fi dresati sa cumparam flori, inimioare si diverse gadget-uri de sezon. si atunci ne miram ca prind manelele si gigi, cind simpla repetare obsesiva a frazelor de genul "love is in the air" daca nu cumva "baga-i o valentina" ne fac sa ne comportam, impreuna cu tot globul, ca o armata de mite in calduri.
parerea mea'
Monday, February 5, 2007
recycle bin
Cind termin o carte, momentul cel mai fascinant e ca trebuie sa aleg alta. Aici e faza care-mi place cel mai mult. Ma duc la teancul de carti necitite si incep sa le rasfoiesc, si dupa cum am chef eu in ziua aia, imi aleg 3-4, un gen de shortlist. Alea e musai ca le iau cu mine-n pat si incep sa citesc din fiecare inceputul, prefata, ma mai intorc la cealalta, pina ma stabilizez, uilizind cele mai subiective motivatii, la una dintre ele. Asa se face ca aseara, cind am terminat de citit Marc Levy (trebuie sa scriu ceva si despre cartea asta, dar mai incolo), am facut un cocktail extrem de fun intre Tatiana Tolstaia-Zâtul, Zilele exemplare ale lui Cunningham si Buna seara lucrurilor de pe-aici, Antonio Lobo Antunes. Dupa ce am oscilat intre ultima, pentru care am avut drept argumente coperta extrem de fun dar si faptul ca e mare, are vreo 600 de pagini, si a doua, pentru ca am mai citit Cunningham si mi-a placut, am citit nitel SF rusesc scris de stranepoata lui Tolstoi, pe care am descalificat-o urgent pentru ca aseara mi s-a parut aiurea ca stranepoata lui Tolstoi sa scrie despre sobolani prin canale in Moscova in anul 2200, (fireste, argumentul e absolut idiot), m-am stabilizat la cea de-a doua. Am citit primele 20 de pagini si am adormit. Nu asta e important insa, important e ca diseara sigur nu mai tin minte daca Cunningham scrie fraze rupte si aiurea, daca Antunes era ala cu tipul care a murit prins intr-o masinarie in fabrica ininte cu citeva zile sa se insoare cu o tanti (banui eroina) cu 5 ani mai in virsta... Si am sa mai citesc alea 20 de pagini de aseara sa ma dumiresc. De fapt cred ca una dintre ratiunile pentru care citesc repede e si cocktailul asta care-mi ramine in cap mai mult decit aciunea cartii asupra careia ma decid.
Vin dupa o perioada in care am citit numai siropele sau carticele dupa care se fac linistit filme de genul celor care mie imi plac de mor - comediile romantice. Anume Ex-ii anonimi si ...Si daca e adevarat. Reteta e simpla: ea se stie cu el de-o viata sau, dupa caz, se intilneste cu el intr-o situatie relativ incerta - e o lunga perioada in care se au ca soarecele cu pisica sau, in unele, se ignora, ocupati fiind cu alte mici aventuri inclusiv romantice, in general el e cel care se prinde ca de fapt ea e the one, mai urmeaza o scurta perioada dedicata asaltului final si, surpriza, in ultimele 10 pagini se intimpla ca el si ea se intilnesc si gata, evident ca eu cred ca traiesc fericiti pina la adinci batrinete. Insa, desi am vazut intii filmul, "...Si daca e adevarat" mi s-a parut ca pina si mie imi sfideaza inteligenta, si inteligenta mea de obicei nu e sfidata de multe chestii. Ce e si mai interesant e ca citesc pe web ca din cartea asta numai in Franta s-au vindut 2 mil ex. Mai mult la un moment dat decit da Vinci Code, ceea ce mi se pare remarcabil.
Incerc sa sumarizez de ce, si am sa detaliez prin alte corp al unei tipe in coma care locuise in apartamentul in care el sta acum. Apoi mai e o poveste siropoasa cu imaginea lui materna, mama care murise de cancer cind el avea 10 ani, mama care ii presara intreaga existenta cu bilete lasate cind pare-se stia ca are cancer si el, copil, nu stia, dar ea, mama, se ocupase de toate. Plus ca mama moare cit el, copilul, dormea, fara ca in ziua dinainte sa fi fost cumva diferita. Asta si o relatie idilica, cu mama care-l invata mirosurile florilor, formele frunzelor, e absolut incredibila. El, copil de 10 ani nu plinge cind moare mama decit in seara de dupa, pe afara, si dupa aia inchide casa si pleaca prin lume pentru a reveni doar cind se sinte pregatit, intimpinat, cum altfel, de bilete. In fine, la urma ea fireste se trezeste din coma si ei se intilnesc si in corpore, unii dintre ei, si continuarea urmeaza sa fie intr-o alta carte pe care, cum altfel, o s-o citesc. Uf, nu mi-e clar de ce am citit-o si banui ca doar calitatea mea de recycle bin relativ la lectura e explicatia.
Vin dupa o perioada in care am citit numai siropele sau carticele dupa care se fac linistit filme de genul celor care mie imi plac de mor - comediile romantice. Anume Ex-ii anonimi si ...Si daca e adevarat. Reteta e simpla: ea se stie cu el de-o viata sau, dupa caz, se intilneste cu el intr-o situatie relativ incerta - e o lunga perioada in care se au ca soarecele cu pisica sau, in unele, se ignora, ocupati fiind cu alte mici aventuri inclusiv romantice, in general el e cel care se prinde ca de fapt ea e the one, mai urmeaza o scurta perioada dedicata asaltului final si, surpriza, in ultimele 10 pagini se intimpla ca el si ea se intilnesc si gata, evident ca eu cred ca traiesc fericiti pina la adinci batrinete. Insa, desi am vazut intii filmul, "...Si daca e adevarat" mi s-a parut ca pina si mie imi sfideaza inteligenta, si inteligenta mea de obicei nu e sfidata de multe chestii. Ce e si mai interesant e ca citesc pe web ca din cartea asta numai in Franta s-au vindut 2 mil ex. Mai mult la un moment dat decit da Vinci Code, ceea ce mi se pare remarcabil.
Incerc sa sumarizez de ce, si am sa detaliez prin alte corp al unei tipe in coma care locuise in apartamentul in care el sta acum. Apoi mai e o poveste siropoasa cu imaginea lui materna, mama care murise de cancer cind el avea 10 ani, mama care ii presara intreaga existenta cu bilete lasate cind pare-se stia ca are cancer si el, copil, nu stia, dar ea, mama, se ocupase de toate. Plus ca mama moare cit el, copilul, dormea, fara ca in ziua dinainte sa fi fost cumva diferita. Asta si o relatie idilica, cu mama care-l invata mirosurile florilor, formele frunzelor, e absolut incredibila. El, copil de 10 ani nu plinge cind moare mama decit in seara de dupa, pe afara, si dupa aia inchide casa si pleaca prin lume pentru a reveni doar cind se sinte pregatit, intimpinat, cum altfel, de bilete. In fine, la urma ea fireste se trezeste din coma si ei se intilnesc si in corpore, unii dintre ei, si continuarea urmeaza sa fie intr-o alta carte pe care, cum altfel, o s-o citesc. Uf, nu mi-e clar de ce am citit-o si banui ca doar calitatea mea de recycle bin relativ la lectura e explicatia.
Wednesday, January 31, 2007
opis
dupa ce ieri am testat pe un esantion reprezentativ de 10 ca nimeni nu intelege cuvintul opis - afara de un coleg care isi amintea ca parca e ceva din armata si un altul care il revendica a fi de pe vinilurile cu muzica clasica - Sonata pt pian si orchestra OPIS 19 :), am decis ca eu am invatat la alta scoala, sigur. Aveam o profesoara de romana care m-a invatat sa verbalizez ce stiu - domnisoara Boros - afara de isteriile aproape zilnice, spunea uneori cuvinte iar noi trebuia sa le dam sinonime sau sa le explicam in propozitii simple, niciodata sa le punem in context. Sar'na!
Bine, datorita tot ei m-am tuns prima data extrem de scurt - aveam cozi lungi si m-a tras intr-o zi de ele infiorator de tare. Tot datorita ei nu aveam penar - obisnuia sa arunce cu penarele unora in capetele altora, si tot datorita ei am si azi o retinere instinctiva fata de editiile hardcover - preferindu-le mereu pe cele paperback - intre a lua un manual hardcover si unul paperback in cap e o mare diferenta, fostii elevi ai drei B trebuie sa stie ce zic. Datorita ei (datorita, multumita, gratie) socializam zilnic cu colegii de la clasa vecina care aveau romana inaintea noastra - bate Boros azi?
Dar ei ii datorez ca stiu cuvinte multe... ca inca stiu timpurile verbelor, acordul in gen nr si caz si altele asemenea. La fel cum lui Nae saracul trebuie sa-i multumesc (cred ca acum le preda mate celor de la mate-fizica in purgatoriu) ca inca mai stiu sa desenez semnul intgralei, sa fac grafice la functii simple si sa calculez matrici (banui ca si asta ar trebui sa uit, ca si tehnologia bubble jet).
uau. peste un timp astea vor fi folosite la un muzeu, va dati seama, Gabi si mentorii ei spirituali. :))
Bine, datorita tot ei m-am tuns prima data extrem de scurt - aveam cozi lungi si m-a tras intr-o zi de ele infiorator de tare. Tot datorita ei nu aveam penar - obisnuia sa arunce cu penarele unora in capetele altora, si tot datorita ei am si azi o retinere instinctiva fata de editiile hardcover - preferindu-le mereu pe cele paperback - intre a lua un manual hardcover si unul paperback in cap e o mare diferenta, fostii elevi ai drei B trebuie sa stie ce zic. Datorita ei (datorita, multumita, gratie) socializam zilnic cu colegii de la clasa vecina care aveau romana inaintea noastra - bate Boros azi?
Dar ei ii datorez ca stiu cuvinte multe... ca inca stiu timpurile verbelor, acordul in gen nr si caz si altele asemenea. La fel cum lui Nae saracul trebuie sa-i multumesc (cred ca acum le preda mate celor de la mate-fizica in purgatoriu) ca inca mai stiu sa desenez semnul intgralei, sa fac grafice la functii simple si sa calculez matrici (banui ca si asta ar trebui sa uit, ca si tehnologia bubble jet).
uau. peste un timp astea vor fi folosite la un muzeu, va dati seama, Gabi si mentorii ei spirituali. :))
Monday, January 29, 2007
dezambiguizare
Exista cuvinte care imi plac mult o perioada, si de aseara am o pata cu dezambiguizarea. Imediat dupa dezambigizare imi place papamobil. Cred ca daca ma mai stradui imi mai aduc aminte cuvinte care, intr-o perioada sau alta, m-au fascinat.
Ma gindesc ca de cind am mutat blogul nu stiu nici da posez poze, necum filmuletze, pentru ca efectiv nu am avut rabdarea sa citesc regulile de postare. Si nici vreme.
Mi-am amintit aseara de niste oameni despre care nu am mai gfindit macar de cel putin un an: functionarii din Ministerul Culturii. Pe vremea cind lucram la RAO trebuia sa duc mai des sau mai rar cite o hirtie sau cite o lista sau vreo documentatie la ministerul cu pricina. Imi placea sa merg acolo, unu pentru ca aveau o priveliste senzationala catre lac si apoi pentru ca la bufetul de incinta se gaseau niste tarte cu fructe la fel de senzationale ca si privelistea. Ce insa era sarea si piperul oricarei vizite acolo erau oamenii cu care vorbeam. Imi mai amintesc de Marilena Guga-Romanul. Daca Ministerul Cultrurii ar fi fost aprozar, sigur era omul potrivit pe post. Insa ea era un individ profund ilogic si agramat cu aspect de crucisator sau mai degraba de stabilopod care, culmea, avea in responsabilitati cultura scrisa. Multumita doamnei Guga-Romanul, standul Romaniei la Frankfurt excludea mai tot timpul multe dintre lucrarile editoriale remarcabile, dar cuprindea mereu niste seem-to-be carti tiparite pe niste hirtie indoielnica in tiraj de 50-100 de bucati si transportate cu sacosa de directorul editurii care facea de toate catre cele 5 librarii care inca le difuzau, una dintre ele fiind, inevitabil, Sadoveanu. De fapt doamna Guga era un fel de Libraria Sadoveanu a Ministerului Culturii, singura problema fiind ca inclusiv cei tineri, care ar fi putut fi altfel, erau aidoma ei. Un personaj absolut remarcabil si unicul motiv pentru care inca mai mergeam la Minister si minata de alta motivatie decit nenorocitele de tarte cu fructe era (pt ca inteleg ca a decis sa nu mai fie acolo) dna Stoian. Victoria Stoian. Un personaj care arata cu 10 ani mai in virsta decit de fapt era si gindea cu 20 in urma, mai exact nu avea pic de incetineala, de inchistarea sau de laissez-faire-ul institutiei din care iesea din 10 in 10 minute sa fumeze. Un personaj pe care, daca as avea nitel mai mult talent, l-as face in sine personaj de carte, eu insa, cum bine zicea un prieten, nu pot scrie bine decit autobiografic. Ea insa ar merita efortul. Poate dupa ce voi face oarece progrese cu scrisul am sa incerc sa o surprind, daca nu intr-o proza, macar intr-o poza... Ea e in capul meu asociata nu numai termenului, ci cuvintului intelectual. Afara ca e un spirit absolut enciclopedic, prea zapacit insa sa pozitioneze tot ce stie intr-un sistem doct, ea e cea care intr-o zi, cu ocazia sarbatoririi unei biblioteci (cea din Timisoara cred) mi-a zis "Gabi, eu nu sunt intelectual, sunt doar absolvent de studii superioare". Uite dezambiguizarea, ca de acolo pornisem.
Ma gindesc ca de cind am mutat blogul nu stiu nici da posez poze, necum filmuletze, pentru ca efectiv nu am avut rabdarea sa citesc regulile de postare. Si nici vreme.
Mi-am amintit aseara de niste oameni despre care nu am mai gfindit macar de cel putin un an: functionarii din Ministerul Culturii. Pe vremea cind lucram la RAO trebuia sa duc mai des sau mai rar cite o hirtie sau cite o lista sau vreo documentatie la ministerul cu pricina. Imi placea sa merg acolo, unu pentru ca aveau o priveliste senzationala catre lac si apoi pentru ca la bufetul de incinta se gaseau niste tarte cu fructe la fel de senzationale ca si privelistea. Ce insa era sarea si piperul oricarei vizite acolo erau oamenii cu care vorbeam. Imi mai amintesc de Marilena Guga-Romanul. Daca Ministerul Cultrurii ar fi fost aprozar, sigur era omul potrivit pe post. Insa ea era un individ profund ilogic si agramat cu aspect de crucisator sau mai degraba de stabilopod care, culmea, avea in responsabilitati cultura scrisa. Multumita doamnei Guga-Romanul, standul Romaniei la Frankfurt excludea mai tot timpul multe dintre lucrarile editoriale remarcabile, dar cuprindea mereu niste seem-to-be carti tiparite pe niste hirtie indoielnica in tiraj de 50-100 de bucati si transportate cu sacosa de directorul editurii care facea de toate catre cele 5 librarii care inca le difuzau, una dintre ele fiind, inevitabil, Sadoveanu. De fapt doamna Guga era un fel de Libraria Sadoveanu a Ministerului Culturii, singura problema fiind ca inclusiv cei tineri, care ar fi putut fi altfel, erau aidoma ei. Un personaj absolut remarcabil si unicul motiv pentru care inca mai mergeam la Minister si minata de alta motivatie decit nenorocitele de tarte cu fructe era (pt ca inteleg ca a decis sa nu mai fie acolo) dna Stoian. Victoria Stoian. Un personaj care arata cu 10 ani mai in virsta decit de fapt era si gindea cu 20 in urma, mai exact nu avea pic de incetineala, de inchistarea sau de laissez-faire-ul institutiei din care iesea din 10 in 10 minute sa fumeze. Un personaj pe care, daca as avea nitel mai mult talent, l-as face in sine personaj de carte, eu insa, cum bine zicea un prieten, nu pot scrie bine decit autobiografic. Ea insa ar merita efortul. Poate dupa ce voi face oarece progrese cu scrisul am sa incerc sa o surprind, daca nu intr-o proza, macar intr-o poza... Ea e in capul meu asociata nu numai termenului, ci cuvintului intelectual. Afara ca e un spirit absolut enciclopedic, prea zapacit insa sa pozitioneze tot ce stie intr-un sistem doct, ea e cea care intr-o zi, cu ocazia sarbatoririi unei biblioteci (cea din Timisoara cred) mi-a zis "Gabi, eu nu sunt intelectual, sunt doar absolvent de studii superioare". Uite dezambiguizarea, ca de acolo pornisem.
Subscribe to:
Posts (Atom)
